Boc: Nu sunt nefericit, am un salariu decent de 5.300 de lei
0Premierul Emil Boc a susţinut că nu se poate declara un român nefericit, în condiţiile în care venitul său ca şef al Guvernului este de 5.300 de lei, "oarecum decent".
"Nu pot să mă declar un om complet nefericit, pentru că veniturile mele sunt mai mari decât veniturile medii ale românilor. Eu, în calitate de premier, am un salariu de aproximativ 53 de milioane de lei vechi, deci nu pot să spun că sunt nefericit, pentru că salariul meu este oarecum decent!", a spus Emil Boc, invitat la o emisiune la B1 TV. Premierul a fost chestionat în legătură cu un sondaj potrivit căruia numai 16% din români se declară fericiţi, restul invocând ca principala cauză a nefericirii lor lipsa banilor.
Premierul a arătat că fericirea este totuşi un concept filosofic relativ, însă, pornind de la criteriul banilor, nu se poate declara un om complet nefericit având în vedere salariul său de premier.