Boc: Dialogul cu USL, un câştig. Ponta: Nu ne-am înţeles pe nimic!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegeri anticipate, demisia premierului sau demiterea ministrului de Interne, Traian Igaş, au fost solicitările cu care liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, l-au „bombardat” ieri pe şeful Guvernului, Emil Boc, la întâlnirea de la Palatul Parlamentului.

Au obţinut o singură zi de sesiune extraordinară, deşi le-ar fi convenit două.

Boc, mut la discuţiile despre demisie

La discuţiile de la Parlament, premierul „s-a ţinut tare", fiind de acord doar cu organizarea unei sesiuni extraordinare, a cărei ordine de zi menită să „dezamorseze conflictele" a rămas o necunoscută. „Dialogul a fost un câştig, le mulţumesc liderilor Opoziţiei că au acceptat invitaţia", a anunţat, triumfător, premierul Emil Boc la finalul reuniunii la care au participat, din partea Puterii, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, şeful UNPR, Gabriel Oprea, iar din partea Opoziţiei, conservatorul Daniel Constantin. Premierul a recunoscut că discuţiile s-au axat pe cererea Opoziţiei de organizare a alegerilor anticipate, care însă „se discută în Parlament".

„Un succes" a bifat premierul şi „pe componenta economică". „S-a decis constituirea unui Consiliu de dialog economic cu experţi de la Putere şi de la Opoziţie, care să monitorizeze şi să caute soluţii pentru crearea de locuri de muncă", a mai anunţat Emil Boc.

Ponta: Niciun rezultat pozitiv!

„Nu ne-am înţeles pe nimic", „Nu s-a ajuns la niciun rezultat pozitiv" au fost concluziile preşedintelui PSD, Victor Ponta. „Am prezentat o doleanţă nu a Opoziţiei, ci a românilor: înlocuirea Guvernului cu unul de tehnocraţi şi organizarea rapidă a alegerilor anticipate. Nu am primit un răspuns, doar justificări", a spus Ponta.

Pe ideea organizării de alegeri anticipate a insistat şi preşedintele PNL, Crin Antonescu. „Dacă avem acest acord politic, putem avea până la sfârşitul lui martie alegeri anticipate", a fost concluzia lui Antonescu, în ciuda opoziţiei vehemente a lui Boc.

„Dezamorsarea conflictelor", într-o zi

În a şasea zi de proteste, aleşii au alocat o zi specială pentru dezbaterea parlamentară. Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru două zile, la 23 ianuarie, de la ora 13.00 şi la 24 ianuarie, de la ora 11.00, şedinţă solemnă. Conducerile celor două Camere au mai stabilit ca, luni, premierul Emil Boc să vină cu un punct de vedere, după care grupurile parlamentare să-şi exprime poziţiile. Înainte de încheierea şedinţei Birourilor Permanente, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, anunţase că sesiunea extraordinară ar fi urmat să aibă loc într-o singură zi, criticând Puterea că voia să comaseze dezabaterea privind situaţia politică, economică şi socială cu şedinţa solemnă.

CCR amână decizia

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 25 ianuarie dezbaterea privind sesizarea de neconstituţionalitate a Legii referitoare la comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite