Boc: USL este o construcţie şubredă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat la Iaşi că USL este o "construcţie şubredă, incapabilă să guverneze ţara" şi "o gogoaşă care se dezumflă în fiecare zi", adăugând că "alianţa socialistă vrea să continue practicile vechiului sistem comunist".

"La Iaşi, la 24 ianuarie, s-a semnat înfiinţarea USL, iar la 15 septembrie, tot la Iaşi, s-a marcat decesul alianţei. E şubredă construcţia lui Ponta şi Antonescu, este o alianţă incapabilă să guverneze o ţară. USL este o gogoaşă care se dezumflă în fiecare zi. Erau viteji cu moţiuni de cenzură, dar după Convenţia PDL, în care am ales noua conducere a partidului, lucrurile s-au schimbat. Au venit alagerile de la Maramureş şi Neamţ, unde USL a luat doar 40-42 %. Am demonstrat că ne-am conservat scorul de 35% chiar şi în zonele care ne erau defavorabile", a declarat Boc, citat de Mediafax.

Premierul a mai spus că dacă Ponta şi Antonescu ar merge la un summit european şi ar vorbi în termeni populişti, aşa cum vorbesc în ţară, nu i-ar asculta nimeni. "Nici măcar la Partidul Socialist al lor din Europa nu ar fi ascultaţi", a spus Emil Boc.

Liderul PDL a participat la alegerile pentru postul de preşedinte al filialei judeţene Iaşi, pentru care s-au înscris şase candidaţi: parlamentarii Petru Movilă, Nicuşor Păduraru şi Dumitru Oprea, secretarul general al filialei, Gabriel Grigore, fostul lider al organizaţiei, Dan Cârlan, şi preşedintele organizaţiei de tineret, Radu Ursanu.

PDL Iaşi a avut o conducere interimară, asigurată de senatorul Mihaela Popa.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite