Boc: Decizia CC în cazul legii pensiilor confirmă că proiectul e constituţional
0Decizia Curţii Constituţionale privind legea pensiilor trebuie respectată şi confirmă că Guvernul a înaintat Parlamentului un proiect constituţional, a declarat, miercuri seara, premierul Emil Boc.
"Decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată oricare ar fi ea şi aşa cum am respectat de fiecare dată, şi acum nu vom comenta, ci vom respecta decizia. Proiectul este un pas important pentru reforma sistemului de pensii", a spus Boc, citat de Mediafax.
Legea sistemului unitar de pensii publice este constituţională, potrivit hotărârii de miercuri a Curţii Constituţionale care a respins sesizările PNL şi PSD+PC.
Potrivit hotărârii de miercuri a Curţii Constituţionale, legea sistemului unitar de pensii publice este constituţională, decizia fiind definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.