Boagiu, pârâtă premierului pentru demiterile din minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a stârnit un val de nemulţumire în partid după deciziile sale de la sfârșitul săptămânii trecute de a-i elibera din funcţie pe directorul general al Autorităţii Rutiere, Iancu Crăciunoiu, și pe directorul general al Registrului Auto, Daniel Patentaşu.

Potrivit unor surse din PDL, în sprijinul celor demiși au sărit, în ședința conducerii PDL de ieri, deputatul Gheorghe Albu și senatorul Mircea Andrei, care i s-au plâns premierului de "deciziile abuzive" ale noului ministru al Transporturilor.

"Cei doi directori dați afară de Boagiu, care nu a asistat la discuția din Biroul Permanent Național, erau protejații lui Gheorghe Albu și ai lui Mircea Andrei, de aici și nemulțumirile pe care au ținut să i le transmită lui Emil Boc", a arătat unul dintre participanții la ședinţă.

Anca Boagiu le-a reproșat celor doi directori demişi lipsa de implicare în efectuarea controalelor pentru asigurarea siguranței traficului. Decizia a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute, după ce patru persoane au murit, iar alte 40 au fost rănite la Tulcea, în urma unui accident în care a fost implicat un autobuz supraîncarcat.
Boagiu a demis-o recent din funcție şi pe Dorina Tiron, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), căreia i-a reproșat managementul defectuos al instituţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite