Vasile Bleotu (PSD) către Maria Barna (UNPR): “Nulitate! Curvă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Bleotu
Vasile Bleotu

Dezbaterea bugetului pe 2012 a încins spiritele la Parlament, culminând în această seară cu o confruntare verbală între Vasile Bleotu (PSD) şi Maria Barna (UNPR), căreia colegii i-au transmis că social-democratul, "misogin şi cu multe frustrări", i-ar fi strigat: "Eşti o nulitate, o curvă!", după ce a avut grijă să închidă microfonul.

"Nu am auzit decât ceva, cum că aş fi incompetentă, dar colegii mi-au transmis că au auzit că a folosit acele expresii când mi s-a adresat. A închis microfonul şi apoi a comentat, mai încet", a declarat pentru "Adevărul" Maria Barna, cea care a condus lucrările comisiilor reunite de Buget.

"A demonstrat lipsă de educaţie şi frustrare. Misoginismul există încă la noi -n-a putut accepta ca o femeie să conducă dezbaterile şi, după mai multe confruntări verbale pe care le-am avut cu el, a răbufnit. A tot comentat pe marginea mai multor decizii ale mele, m-a tot întrerupt, nu i-a convenit cum am condus eu şedinţa", a mai povestit Barna.

Deputatul UNPR nu s-a arătat nemulţumită de atitudinea colegilor care, deşi l-au auzit pe Bleotu adresându-i-se cu cuvinte grave, nu au intervenit în favoarea ei. "Ei sunt respectuoşi, nu sunt obişnuiţi cu un astfel de limbaj. Doar Bleotu e mai nervos, tocmai de-aia a şi avut această ieşire nepotrivită", a mai spus Maria Barna.

Bleotu nu a făcut comentarii după şedinţa comisiilor de Buget, iar, ulterior, nu a putut fi contactat.

CITEŞTE ŞI

Mariana "CurDeFier", cea mai cunoscută prostituată din România, a murit de inimă

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite