PDL merge pe mâna “caporalului” Blaga în alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga şi Emil Boc
Vasile Blaga şi Emil Boc

Prima şedinţă din acest an a conducerii PDL a marcat "reabilitarea" totală în partid a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, numit de premier să se ocupe de organizarea alegerilor, alături de şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, de prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, secretarul general Ioan Oltean şi de vicepreşedintele Elena Udrea.

"Premierul Emil Boc a pus ieri pe masa Biroului Permanent Naţional (BPN) lista cu cei care trebuie să facă parte din comisia care va gestiona organizarea alegerilor. Printre ei, şi Vasile Blaga. Deşi nu s-au putut face propuneri, nimeni nu a comentat, iar, la final, secretarul general, Ioan Oltean, a spus să se şi voteze, să rămână bătut în cuie", au povestit surse participante la şedinţa PDL cum s-a luat decizia "democratică".

Retrogradat de la buldog la caporal
După un revelion în compania şefului statului şi a Elenei Udrea, începutul anului i-a adus lui Blaga, nu de mult numit preşedinte al Senatului, noi atribuţii de organizare - punctul său forte - în conducerea partidului. Chiar dacă Traian Băsescu le-a transmis democrat-liberalilor, înainte de alegerile interne, că partidul nu are nevoie de un "caporal", referindu-se la Blaga, altădată "buldog", actuala conducere a decis să meargă tot pe soluţiile fostului secretar general, aflat din nou şi în graţiile şefului statului.

"Invidioşi" pe succesul lui Falcă
Discuţiile despre pregătirea partidului pentru alegeri l-au făcut pe vicepreşedintele PDL Dorin Florea să pună pe tapet "un caz special": Gheorghe Falcă. Potrivit unor surse participante, Florea i-ar fi cerut lui Boc "să-l scuture" pe Falcă, ajuns "vedetă" după ştirea cu demisia din conducerea PDL Arad. "Mai bine ar pune umărul şi ar munci pentru partid. Stă la televizor şi face valuri cu demisia sa. Să ne spună dacă renunţă şi la şefia comisiei de administraţie sau nu, măcar să ştim", ar fi spus Florea, cunoscut în partid pentru ieşirile sale "virulente" din BPN.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite