Biroul de Presă al Guvernului a trimis revistei „Nature“ un drept la replică. Din păcate, scrisoarea era plină de greșeli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul de Presă al Guvernului României a trimis, joi, o scrisoare revistei „Nature", în care a criticat decizia de publicare a articolului în care premierul este acuzat de plagiat, explicând că sursele nu sunt citate și că revista ar fi fost angrenată în mijlocul scandalului politic care are loc pe scena românească. Scrisoarea lui Ponta, redactată în engleză, conține însă câteva greșeli de exprimare, pe care prestigioasa rev

Revista Nature a marcat fiecare greșeală de redactare a scrisorii printr-un „[sic]" ironic.

image

Click aici pentru scrisoarea postata pe site-ul revistei „Nature“

Iată traducerea integrală a scrisorii:

„După cum bine ştiţi, pe data de 18 iunie, Victor Ponta, premierul României, a fost acuzat că o parte consistentă din lucrarea sa de doctorat ar fi fost realizată prin plagiat, iar publicaţia pe care o conduceţi a fost în avangarda acestui atac. Vrem să vă atragem atenţia că aceste acuzaţii sunt lipsite de temei şi au o foarte transparentă componentă politică, iar astfel atrag publicaţia dumneavoastră, din păcate, într-un conflict. În acelaşi timp, considerăm că pentru a fi luată în seamă, o acuzaţie de plagiat trebuie să provină dintr-o sursă credibilă, prezentată în mod transparent. Articolul pe care l-aţi publicat nu menţionează o astfel de sursă, ci citează surse aflate sub anonimat, precum şi părere ale unor specialişti în alte domenii decât cel în cauză.

Considerăm că este de datoria noastră să vă informăm, prin intermediul acestei scrisori, cu privire la argumentele care i se aduc premierului Victor Ponta:
Victor Ponta a fost acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat o lucrare scrisă de specialistul Ion Diaconu. Vrem să precizăm că prefaţa variantei publicate a tezei de doctorat a lui Victor Ponta a fost prefaţată de domnul Diaconu însuşi, pe care domnul Ponta este acuzat că l-ar fi plagiat.

În acelaşi timp, Victor Ponta este acuzat că ar fi inserat în teza sa, fără să menţioneze în mod corect sursele, pasaje extinse din lucrări semnate de către profesorii Dumitru Diaconu, Ion Diaconu şi Vasile Creţu. Vrem să menţionăm că în bibliografia tezei de doctorat sunt menţionate toate lucrările pe care Victor Ponta este acuzat că le-ar fi plagiat.

Teza de doctorat a premierului se referă la Curtea Penală Internaţională şi a fost scrisă la scurt timp după ce această instuţie a fost fondată. Scopul lucrării a fost explicarea pentru comunitatea juridică din România a elementelor principale care ţin de funcţionarea Curţii Penale Internaţionale. Vrem să facem public faptul că în 1999 Victor Ponta a fost membru al Comitetului însărcinat cu redactarea normelor de procedură şi regulilor cu privire la probe, de Ministerul Public însuși.

Din nefericire, o lipsă de informaţii privind dinamica relaţiilor politice din România a dus la implicarea nefericită a publicaţiei dumneavoastre într-o acţiune politică.

Aceste acuzaţii lipsite de temei apar într-un moment tensionat, iar scopul lor nu este altul decât crearea unei presiuni suplimentare în cadrul dezbaterilor politice din România. Vrem să vă informăm că în acest moment există o dispută legală între Guvernul României şi preşedintele României cu privire la cine ar trebui, din punct de vedere legal, să reprezinte ţara noastră la Consiliul European care va avea loc la sfârşitul lunii iulie.

Intenţia autorilor acestui atac, care nu îşi vor asuma public responsabilitatea pentru el, este să influenţeze această dispută într-o manieră favorabilă preşedintelui Traian Băsescu.

Am considerat că suntem obligaţi să vă aducem la cunoştinţă aceste informaţii, fiind perfect conştienţi de importanţa acestor acuzaţii născocite. Vă cerem să ţineţi seama de toate aceste informaţii atunci când veţi decide implicarea viitoare a revistei dumneavoastră în această problemă."

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite