Bătălie dură în CSAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şedinţa CSAT de ieri a fost suspendată de preşedintele Traian Băsescu din cauza unei dispute cu membrii Guvernului. Preşedintele a spus că membrii CSAT nu ar fi putut lua decizii privind

Şedinţa CSAT de ieri a fost suspendată de preşedintele Traian Băsescu din cauza unei dispute cu membrii Guvernului. Preşedintele a spus că membrii CSAT nu ar fi putut lua decizii privind bugetele Armatei, MIRA, SRI, STS, SIE în lipsa unei documentări ce ar fi trebuit să fie trimisă în prealabil şi deja avizată de prim-ministru. Şeful statului a reproşat MIRA achiziţia a 392 de Dacia Logan, la 11.700 de euro, cu dotări de 40.000 de euro, şi a unor dotări de 60.000 de euro pentru BMW-uri ale Poliţiei.

Băsescu a spus va sesiza instituţiile abilitate pentru verificarea achiziţiilor. „Asistăm la un joc politicianist”, a declarat Tăriceanu, precizând că şeful statului „a atacat într-o manieră lipsită de fundament” pe miniştrii Apărării şi de Interne.

Premierul s-a declarat „şocat şi surprins” de reproşurile preşedintelui potrivit cărora alocaţiile insuficiente pentru Armată ar servi intereselor Rusiei. Tăriceanu a precizat că preferă să aloce bani pentru oameni, şi nu pe echipamente şi tancuri.

„Nu ne aflăm în război cu nimeni”, a spus el, precizând că „a fâlfâi pericole” îi aduce aminte de propaganda comunistă. Cristian David a precizat că achiziţiile MIRA au fost anchetate de Corpul de control al ministerului. Premierul a decis să plece cu alt avion decât al preşedintelui la Consiliul European de toamnă, care se desfăşoară mâine, la Bruxelles.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite