Băsescu îi pasează lui Ponta eşecul utilizării fondurilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a sugerat, fără a face nominalizări, că premierul Victor Ponta este vinovat pentru ratarea extinderii cu un an a perioadei de utilizare a findurilor europene.

Mesajul preşedintelului apare în declaraţia de prezentare a vizitei sale la Bruxelles, unde se va întâlni cu preşedintele CE Jose Barroso.
„Discutând despre interese particulare ale României, voi relua discutia legata de extinderea cu un an a perioadei de utilizare a fondurilor europene, din păcate momentul optim a trecut, nu ştiu dacă mai poate fi reluat cu succes subiectul avand in vedere ca am lansat solicitarea in consiliul informal din 23 mai", a explcat Traian Băsescu.

„Fiind un consiliul informal s-a luat doar notă, a urmat întâlnirea cu preşedintele Barroso în care i-am dat o notă scrisă şi trebuia susţinută solicitarea în Consiliul din 28-29 iunie", a adăugat Băsescu.
Ori, reuniunea din 28-29 iunie a fost cea în care Victor Ponta a participat în locul lui Traian Băsescu la Bruxelles.

Participarea lui Victor Ponta a fost precedată de un conflict între preşedinte şi premier pe tema dreptului de a reprezenta România la Consilul European. Curtea Constituţională a decis în favoarea preşedintelui, dar premierul a participat profitând de faptul că decizia nu fusese publicată în Monitorul Oficial.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite