Basescu vrea sa fie primar in 2004 si premier in 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele PD, Traian Basescu, a anuntat, joi seara, ca s-a decis sa candideze pentru un nou mandat de primar al Capitalei, dar a precizat ca doreste ca, in cazul in care alianta PNL-PD va castiga

Presedintele PD, Traian Basescu, a anuntat, joi seara, ca s-a decis sa candideze pentru un nou mandat de primar al Capitalei, dar a precizat ca doreste ca, in cazul in care alianta PNL-PD va castiga alegerile, partidul sau sa-l desemneze pe viitorul premier. "Ma voi inscrie intr-o noua cursa pentru un nou mandat la Primaria Capitalei, dar cu o extraordinara dorinta sa am si un consiliu care sa ma ajute", a declarat Basescu, la emisiunea "Marius Tuca Show". Presedintele PD a afirmat ca a luat aceasta decizie dupa ce s-a consultat atat cu Theodor Stolojan, cat si cu partidul pe care-l conduce. "Pana la urma, a contat si punctul meu de vedere, iar punctul meu de vedere este ca am facut o promisiune publica sa stau doua mandate", a aratat Basescu. El a sustinut ca nu va renunta la functia de primar, pentru a deveni prim-ministru, in situatia in care coalitia PD-PNL va castiga si alegerile parlamentare, dar va discuta cu Theodor Stolojan ca viitorul sef al Guvernului sa fie desemnat de PD. "Deci clar, primul-ministru va fi dat de PD?", a fost intrebat Basescu, iar liderul PD a raspuns fara ezitari: "Da". Traian Basescu nu a facut nici o referire si la faptul ca protocolul incheiat cu liberalii prevede ca viitorul premier este desemnat dupa consultari intre liderii celor doua partide, dar, daca acestia nu ajung la un acord, decizia apartine formatiunii cu cel mai mare numar de parlamentari. Traian Basescu a mai sustinut ca, la 52 de ani, este prea tanar pentru functia de prim-ministru si isi doreste sa ocupe acest post abia din 2008. El a aratat ca si alti lideri ai PD vor fi trimisi sa candideze, in 2004, pentru functia de primar: Emil Boc la Cluj; Radu Berceanu sau fostul prefect al judetului Dolj, Jean Marinescu, la Craiova, iar senatoarea Maria Petre la Slobozia. Liderul democrat a reluat, joi seara, si ideea retragerii sale de la conducerea PD, dupa alegerile din 2004. "Stam un mandat, ne vedem de treaba, pentru ca a nu mai fi presedinte nu inseamna ca nu mai esti in partid, ca ai plecat din viata politica", a spus Basescu. El a afirmat ca presedintia PD va fi preluata de cineva din "generatia tanara" si a recunoscut ca ii este "foarte greu" sa conduca o structura "in mod democratic". "Nu sunt facut sa stau sa vorbesc ore in sir ca sa iau o decizie", a explicat presedintele PD. Acum o luna, Basescu a aratat ca unul din posibilii sai succesori la conducerea partidului ar putea fi actualul presedinte executiv, Emil Boc. Traian Basescu a prezentat, la emisiunea lui Marius Tuca, si primele elemente ale viitorului program de guvernare PNL-PD: cota unica de impozitare, in jur de 20%; reducerea impozitarii fortei de munca cu cel putin 22-25% si "zero fiscalitate pe profitul reinvestit". "Politica guvernului va fi una de reducere drastica a fiscalitatii", a sustinut Basescu, afirmand ca viitorul Executiv va putea colecta mai multi bani prin "incadrarea evaziunii fiscale la criminalitatea economica". Liderul PD a sustinut ca pensiile vor trebui sa asigure "un trai decent" si a precizat ca "nu este momentul" sa se aplice un sistem privat de pensii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite