Băsescu îl scoate pe Nagy Zsolt din guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UDMR rămâne în Executiv cu miniştrii Borbely Laszlo, Attila Korodi şi Marko Bela Ponderea UDMR în Guvernul Tăriceanu a scăzut în urma deciziei preşedintelui Băsescu de a-l suspenda

UDMR rămâne în Executiv cu miniştrii Borbely Laszlo, Attila Korodi şi Marko Bela

Ponderea UDMR în Guvernul Tăriceanu a scăzut în urma deciziei preşedintelui Băsescu de a-l suspenda din funcţie pe ministrul comunicaţiilor, Nagy Zsolt, urmărit într-un dosar penal. Vicepremierul Marko Bela a anunţat că va pleca din echipa Executivului, dar din cu totul alte motive, urmând să se dedice în întregime rezolvării problemelor privind conducerea Uniunii maghiare. Nagy Zsolt neagă acuzaţiile care i se aduc. El susţine că la mijloc este vorba de o răzbunare politică a preşedintelui la adresa UDMR.

Preşedintele Traian Băsescu l-a suspendat, ieri, pe Zsolt Nagy (UDMR) din funcţia de ministru al comunicaţiilor, întrucât acesta este în curs de urmărire penală sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional. Urmărirea penală împotriva lui Nagy a început încă din 4 mai, când procurorul general, Luminiţa Kovesi, l-a informat pe preşedintele interimar, Nicolae Văcăroiu, că ministrul comunicaţiilor este cercetat. Cu toate acestea, după întoarcerea la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu nu a decis să-l suspende pe demnitarul UDMR decât după consultările cu partidele parlamentare. Decizia lui Băsescu a fost luată în baza raportului Comisiei prezidenţiale care analizează plângerile penale împotriva miniştrilor. În raport se arată că, "după analiza sesizării, a declaraţiilor ministrului Zsolt Nagy şi a materialului probator pus la dispoziţie de Parchet şi de către ministrul Nagy, comisia nu recomandă clasarea, dar nici nu se poate pronunţa în sensul existenţei unor indicii temeinice privind comiterea de către ministrul Nagy a vreuneia dintre infracţiunile nominalizate în sesizarea Parchetului. De aceea, comisia propune continuarea cercetărilor, cu sau fără începerea urmăririi penale, pentru a se putea confirma sau infirma implicarea ministrului Zsolt Nagy în săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, ţinând cont şi de menţiunile din referatul Parchetului privind existenţa unor probe în curs de administrare".

În cazul fostului ministru al apărării, Teodor Atanasiu, procedura de suspendare a fost mult mai scurtă. Comisia prezidenţială şi-a început activitatea în iulie 2006, în septembrie, Atanasiu a fost suspendat din funcţia de ministru, iar în octombrie a fost revocat.

Este evident o răzbunare, pentru că nu se poate realiza obiectivul PD de a dărâma guvernul cu sprijinul UDMR
Nagy Zsolt

UDMR îl sprijină politic pe ministrul comunicaţiilor

UDMR îl va susţine în continuare pe Nagy Zsolt, proaspăt suspendat de preşedintele Traian Băsescu din funcţia de ministru al comunicaţiilor. Cât priveşte anchetarea reprezentantului UDMR de către procurorii DIICOT, atât conducerea formaţiunii, cât şi Nagy pun toată acţiunea pe seama vendetei pediste. "Este o decizie politică luată după momentul referendumului, pentru că UDMR a anunţat că nu va susţine moţiunea de cenzură a PD. Este evident o răzbunare, pentru că nu se poate realiza obiectivul PD de a dărâma guvernul cu sprijinul UDMR", a declarat Nagy. Între timp, se pare că ceilalţi miniştri UDMR doresc să preia atribuţiile celui suspendat până la finalizarea cazului. Conform legii, pe perioada suspendării, funcţia de ministru este asigurată de un alt membru al Cabinetului sau de primul-ministru. "Vom lua o decizie în legătură cu această funcţie, dar din punct de vedere politic, Nagy are susţinerea noastră", a precizat liderul Uniunii, Marko Bela (foto), subliniind că nu înţelege raţiunea decretului prezidenţial de suspendare tocmai în acest moment. "După informaţiile noastre, nu există elemente noi faţă de situaţia de acum câteva luni", a atras atenţia Marko.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite