Băsescu ar putea fi demis doar cu 5 milioane de voturi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele statului poate fi demis cu majoritatea voturilor exprimate de cei care se prezintă la referendum, a decis, ieri, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. În 2004, Traian Băsescu

Preşedintele statului poate fi demis cu majoritatea voturilor exprimate de cei care se prezintă la referendum, a decis, ieri, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. În 2004, Traian Băsescu înregistra un scor de 5.126.794 de voturi exprimate în favoarea sa. Beneficiind de sprijinul PRM, PC şi al liberalului Ioan Timiş, cât şi de abţinerile udemeriste, deputatul pesedist Florin Iordache şi-a văzut trecut amendamentul prin care uşurează procedura de demitere a şefului statului. Aflaţi în inferioritate numerică, democraţii şi liberal-democraţii au încercat să forţeze cvorumul, părăsind sala în semn de protest. Preşedintele comisiei, Sergiu Andon, i-a trecut însă la numărătoare. "Nu am avut cvorum de şedinţă", susţine deputatul PD, Daniel Buda. Potrivit acestuia, PD va contesta votul la Biroul Permanent al Camerei, pe baza viciilor de procedură consemnate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite