Băsescu a pierdut procesul în cazul "Ţigancă împuţită"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins ieri contestaţia preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în deja celebrul

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins ieri contestaţia preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în deja celebrul caz "Ţigancă împuţită". Magistraţii au catalogat ca discriminatoriu limbajul lui Traian Băsescu, în momentul în care s-a adresat jurnalistei Andreea Pană folosind expresia "ţigancă împuţită".

De asemenea, judecătorii au concluzionat că folosirea apelativului "păsărică" atinge demnitatea umană. Reamintim că şeful statului a fost sancţionat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu avertisment pentru afirmaţiile făcute în public. Soluţia poate fi atacată cu recurs.

Apărătorii şefului statului n-au convins

Avocatul preşedintelui, Florentin Ţuca, a arătat că fapta lui Traian Băsescu nu este reglementată de legea contravenţională. "Este o simplă afirmaţie făcută într-un cadru privat", a susţinut în faţa instanţei Ţuca. Robert Roşu, un alt avocat al preşedintelui, a mai adus ca argument şi faptul că, în cauze similare, Consiliul nu a aplicat sancţiuni şi a dat exemplul unei melodii interpretate de Adi de la Vâlcea.

"Deşi Consiliul a reţinut că versurile conţin elemente discriminatorii la adresa etniei rrome, nu a aplicat sancţiune, întrucât piesa a fost cântată într-un mediu privat".

Juristul CNCD a cerut instanţei să respingă contestaţia lui Traian Băsescu, ţinând cont de calitatea pe care o are acesta. "Afirmaţia a fost înregistrată pe telefon. Domnul preşedinte trebuia să aibă grijă chiar şi în spaţiul privat. Este permisă o astfel de afirmaţie chiar şi în spaţiul privat? Viza demnitatea persoanei la care făcea vorbire", a spus reprezentantul Consiliului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la întoarcerea din Norvegia, că că va ataca la instanţa supremă decizia Curţii de Apel Bucureşti, care l-a găsit vinovat de discriminare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite