Băsescu, nodul gordian al anticipatelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate scenariile şi calculele politice ale partidelor duc la concluzia că organizarea de alegeri anticipate depinde de voinţa lui Traian Băsescu. Chiar dacă o moţiune de cenzură ar fi depusă

Toate scenariile şi calculele politice ale partidelor duc la concluzia că organizarea de alegeri anticipate depinde de voinţa lui Traian Băsescu. Chiar dacă o moţiune de cenzură ar fi depusă şi adoptată, şeful statului poate dizolva parlamentul, dar nu este obligat să o facă. Şi comasarea alegerilor este îndoielnică.

Confruntate cu o suită de trei scrutine în următorii doi ani şi cu un preşedinte-jucător care le suflă în ceafă, partidele şi-au pus la muncă laboratoarele. Peste noapte au apărut o sumedenie de scenarii. Fiecare partid îşi face calcule electorale care de care mai elaborate şi mai complicate.

Miza este evidentă: comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare ar diminua serios influenţa lui Traian Băsescu în campania electorală. Pentru prima dată în ultimii patru ani, aproape toate partidele se declară în favoarea anticipatelor. Dacă voinţa politică nu este o problemă, procedurile legale pot strica şi cele mai solide calcule.

Primul care a dat semnalul deschiderii sezonului de scenarii electorale a fost şeful PSD, Mircea Geoană. El a cerut demisia de onoare a premierului Tăriceanu. A fost de ajuns pentru ca PSD să înceapă presiunile asupra Executivului şi a celorlalte partide.

În urmă cu o săptămână, Geoană a mai spus că singura soluţie pentru ieşirea din blocajul instituţional este organizarea de alegeri anticipate. Tot la acea vreme, PSD mai amintea şi despre comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.

În plus, liderul PSD a anunţat că "ştia de la o păsărică" faptul că preşedintele Băsescu ar demisiona pentru a forţa organizarea de alegeri prezidenţiale laolaltă cu cele parlamentare. Afirmaţiile lui Geoană nu au făcut decât să-l amuze pe Băsescu, potrivit unor surse din PD-L. "Preşedintele s-a rupt de râs", povestesc politicieni din PD-L, care spun că o asemenea variantă este exclusă.


Leii, plăcintele şi moţiunea de cenzură


Ideea lui Geoană a fost dărâmată de Ion Iliescu. "Să nu ne pripim. Sunt unii care se reped ca leii şi cad ca o plăcintă după aia", a comentat fostul şef de stat ideea unei moţiuni de cenzură a PSD. Democrat-liberalii par să fie mai curajoşi. Emil Boc a anunţat o moţiune de cenzură care are la bază critici aduse taxei auto. PSD i-a transmis că "este greţos" faptul că PD-L cere sprijinul social-democraţilor pentru a-i da jos pe liberali.


Singura certitudine - localele la termen


Discuţiile şi negocierile dintre partide au fost legate de posibilitatea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale, pe fondul adoptării de către parlament a votului uninominal. Astfel, PSD şi PNL ar reuşi să obţină un avantaj în faţa PD-L, prin faptul că liberalii ar organiza scrutinul, iar social-democraţii au o infrastructură puternică în teritoriu. Votul politic ar fi potenţat de plusul de organizare.


Primul-ministru a admis că există o raţiune pentru a analiza posibilitatea decalării alegerilor şi a organizării alegerilor simultan, doar dacă votul uninominal va fi adoptat rapid. El s-a pronunţat pentru devansarea alegerilor parlamentare. Şeful Executivului a promis însă că alegerile locale vor fi ţinute la termen: primul tur, pe 25 mai, cel de-al doilea, pe 8 iunie.


Comasarea alegerilor - sub semnul întrebării


Politicieni şi analişti politici declară, deopotrivă, că este puţin probabilă organizarea de anticipate în cazul căderii guvernului. "Frâiele sunt tot în mâna preşedintelui", explică deputatul Sergiu Andon, şeful Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. El spune că, chiar în cazul în care o moţiune de cenzură ar trece, preşedintele ar putea întârzia numirile premierilor astfel încât termenul suprapunerii parlamentarelor cu localele să fie depăşit.


Constituţia spune că şeful statului poate dizolva parlamentul, explică Sergiu Andon, precizând că Băsescu nu este obligat să facă acest lucru. El ar putea numi mai mulţi premieri şi ar putea menţine Guvernul Tăriceanu până la data organizării la termen a scrutinului pentru Legislativ. Pe de altă parte, alegerile locale nu pot fi decalate decât în caz de război sau catastrofă. "Există o marjă de întârziere de 25 de zile, care se datorează validării noilor primari", mai spune Andon.

"Nu este timp", susţine şi analistul politic Cristian Pîrvulescu. "Dacă primul-ministru se ţine de cuvânt, şi a repetat de mai multe ori că face alegerile locale la termen, nu mai există interval de timp care să permită comasarea alegerilor", spune Pîrvulescu. "Pentru anticipate sunt necesare cel puţin 90 de zile, ca să nu spun 100. S-ar putea ajunge cu anticipatele cel târziu la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie", mai declară analistul politic, precizând că, dacă nu este vorba de război sau de catastrofe, legea prevede foarte clar că localele nu se pot amâna.


PSD şi PNL, cele mai tari poziţii de negociere


Potrivit lui Pîrvulescu, principalul motiv pentru care se aruncă pe piaţă toate aceste scenarii ţine de intenţia PSD şi a echipei conduse de Mircea Geoană de a fructifica implicarea în organizarea localelor. În plus, ar putea negocia de pe altă poziţie posturile de preşedinte şi vicepreşedinte de consiliu judeţean şi chiar o intrare la guvernare. "PNL calculează că n-ar avea pierderi, ci doar câştiguri.

Nici PD-L n-ar avea de pierdut", mai afirmă Pârvulescu. El mai spune că cele mai puternice poziţii de negociere le au PNL, al cărui guvern organizează scrutinul, şi PSD, care se poate juca cu moţiunea de cenzură. "De fapt, se trasează principalele jaloane pentru guvernarea viitoare", concluzionează Pîrvulescu.

Guvernul îl dă pe Geoană afară din casa RA-APPS

În timp ce discuţiile despre anticipate şi diferitele scenarii sunt în toi, preşedintele PSD, Mircea Geoană, riscă să rămână fără locuinţă. Guvernul a adoptat, ieri, o hotărâre conform căreia o serie de imobile ale RA-APPS, între care cele locuite de Mircea Geoană şi Şerban Mihăilescu, sunt trecute în categoria celor de protocol, astfel că actualii chiriaşi trebuie să le evacueze.

Şi locuinţa preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, este trecută pe aceeaşi listă. Mircea Geoană a declarat că nu este interesat să cumpere imobilul RA-APPS în care locuieşte în acest moment, el precizând că va părăsi acest imobil în maximum două-trei luni.

"Am un contract cu RA-APPS care prevede locuirea în imobilul respectiv până la rezolvarea situaţiei locative. Pentru că au apărut toate aceste discuţii, confirm că suntem în procesul de accelerare a finalizării locuinţei în care o să ne mutăm. Iniţial era vorba de partea a doua a anului, dar pentru că vrem să evităm aceste discuţii, o să-l grăbim", a precizat Geoană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite