Băsescu: Nu am vrut să legitimez prin prezenţa mea la vot un referendum cu fete în bikini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu, din nou încrezător
Traian Băsescu, din nou încrezător

Traian Băsescu a explicat, duminică noaptea, într-o conferință de presă de ce a hotărât să nu mai meargă la vot, motivând că președintele interimar putea să nu promulge legea privind pragul. În plus, el a precizat că nu a vrut să legitimeze un referendum în care un aventurier politic duce la vot tinere în costum de baie.

"Poate că trebuiesc spuse mai multe lucruri, nu numai acesta. Răspunsul meu la această întrebare este ceva mai lung. Probabil vă aduceți aminte că la momentul suspendării, abordarea mea a fost <mergem la vot, ne batem și îi batem>", a declarat Traian Băsescu.

"Era atitudinea care a caracterizat toată cariera mea politică, aceea de a accepta competiția, de a ridica mănușa și de a merge mai departe. Pe data de 24, am schimbat strategia de campanie, mulți or să spună de ce pe 24, după ce două săptămâni ne-ai spus că trebuie să mergem la vot", a mai spus el.

El a explicat că decizia privind schimbarea strategiei de campanie s-a datorat faptului că exista riscul ca președintele interimar să nu promulge legea în condițiile impuse de CCR, lucru care ducea la respectarea OUG ce prevedea demiterea președintelui cu 50 a sută +1 din totalul celor care au participat la vot.

"Răspunsul este simplu, legea care stabilea pragul a fost promulgată pe data de 24, ea a fost transmisă de CC în data de 23 către președintele interimar. Eu nu puteam să schimb strategia de campanie până nu aveam certitudinea că prin lege se introduce pragul de validare a referendumului", a explicat acesta.

"Președintele interimar avea posibilitatea practică să nu valideze legea în forma în care a fost modificată în baza deciziei CC și să țină legea pentru promulgare timp de 10 zile, ceea ce o făcea inoperantă pentru referendum și rămânea în vigoare OUG care era fără prag, asta este explicația schimbării de strategie, iar astăzi deși am spus că respectând instituțiile statului, chiar dacă cer electoratului să nu meargă la vot, mă voi duce totuși să votez la referendum", a mai spus Băsescu.

De asemenea, acesta a precizat că au existat două motive pentru care nu a participat la vot, explicând că una dintre ele este petru că a cerut celor care îl susțin să nu participe la acest referendum și nu a vrut ca mai târziu aceștia să-i reproșeze că "a legitimate fraudele".

"Decizia de a nu mă duce a avut două evaluări, una, în tot cursul zilei de astăzi am cerut electoratului să nu meargă la vot, a doua, nu vreau să legitimez ceea ce știu că s-a făcut în umflarea numărului de voturi la acest referendum", a explicat Traian Băsescu. "Nu vreau să legitimez un referendum în care un aventurier politic duce la vot fete tinere în costume de baie ( n.r. Radu Mazăre), nu vreau să legitimez prin prezența mea un referendum în care disprețul pentru referendum este atât de mare încât doamne, domnișoare merg în bikini la vot", a mai precizat el.

"Acesta este motivul pentru care în cele din urmă am decis să nu merg la vot, nu aș vrea ca mâine, poimâine cineva să spună <dar, dle președinte, ai legitimat fraudele semnalate>, nu am vrut să le legitimez", a conchis acesta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite