Băsescu a lăsat în ofsaid sindicatele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului a promulgat bugetul pentru acest an fără ca promisiunile făcute sindicaliştilor să fie satisfăcute Preşedintele Traian Băsescu a promulgat în ultima zi a anului 2007

Şeful statului a promulgat bugetul pentru acest an fără ca promisiunile făcute sindicaliştilor să fie satisfăcute

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat în ultima zi a anului 2007 legea bugetului, lăsându-i pe tuşă pe sindicaliştii care îşi puneau speranţele în el în ameliorarea unor prevederi conţinute de acest act normativ. Cu doar câteva zile în urmă, preşedintele promitea că va încerca să medieze, într-o întâlnire cu reprezentanţii guvernului, cerinţele sindicatelor pe marginea legii bugetului.

Liderii sindicali aşteaptă întâlnirea mult promisă. În cazul în care doleanţele nu vor fi satisfăcute de către Guvernul Tăriceanu, confederaţiile ameninţă că vor iniţia o "campanie de informare" a populaţiei la adresa "impostorilor" care au susţinut acest buget.

Legea bugetului pe 2008 a fost publicată, luni după-amiază, în "Monitorul Oficial", după ce fusese promulgată de şeful statului, cu câteva ore mai devreme. Rezultatul unui compromis făcut de guvernul de dreapta condus de Tăriceanu pentru a-şi asigura voturile social-democrate şi majoritatea necesară adoptării celei mai importante legi a Executivului, legea bugetului pe 2008 a stârnit nemulţumirea sindicatelor.

Principalele critici aduse de aceste organizaţii privesc intenţia guvernului de a reduce în anul în curs contribuţiile sociale cu şase procente, în special contribuţia la fondul pentru accidente de muncă. O asemenea măsură echivalează, practic, cu desfiinţarea acestui fond. Până în prezent, singurul amendament al reprezentanţilor salariaţilor care a trecut de parlament a fost majorarea comisionului acordat Poştei Române, pentru plata pensiilor, de la 0,7 la 1,03%.

Supărarea sindicaliştilor, materializată prin pichetarea timp de trei zile a sediului guvernului, a avut ecou la Palatul Cotroceni. Liderii a patru centrale sindicale s-au întâlnit, vineri, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta pe marginea bugetului. După întrevedere, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Băsescu va media, pe 7 ianuarie, o întâlnire între guvern şi sindicate.

Sindicatele ameninţă cu o campanie "antiimpostori"

Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Marius Petcu, a declarat că gestul prezidenţial reprezintă însă una din posibilele variante de rezolvare a situaţiei discutate cu şeful statului.

"Am fost de acord cu promulgarea acestei legi cu condiţia ca premierul Tăriceanu să accepte propunerile noastre privind creşterile bugetare pe partea de şomaj, pensii etc. şi să le aprobe printr-o ordonanţă de urgenţă", a precizat el.

"În caz contrar, înseamnă ca ne-am păcălit, că am crezut degeaba ce a spus preşedintele şi premierul. Vom face o campanie de informare a cetăţenilor şi membrilor de sindicat, în care le vom spune să nu mai mizeze pe impostori la viitoarele alegeri", a declarat Marius Petcu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite