Băsescu explică măsurile de austeritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a explicat aseară de ce a respins propunerea Fondului Monetar Internaţional în privinţa măsurilor de austeritate.

Propunerea FMI viza creşterea taxelor şi o reducere mai mică a salariilor din sectorul bugetar, respectiv creşterea TVA de la 19 la 24%, creşterea cotei unice de la 16 la 20% şi reducerea salariilor din sectorul bugetar cu doa 20%.

EXCLUSIV/ Iată cât de cheltuitori sunt deputaţii gălăţeni!

"În urma discuţiilor cu Guvernul şi BNR am decis să respingem varianta propusă de Fond (FMI - n.r.). Această variantă menţinea cancerul din bugetul de stat. Salariile reprezintă  27% din buget, cheltuielile sociale şi peniile 36% din buget, adică 63% în total, plus 1% din PIB, adică 3% din buget - contribuţia la bugetul UE. Diferenţa este destinată cheltuielilor materiale din spitale, şcoli, Ministerul de Interne şi alte instituţii ale statului care trebuie sa funcţioneze", a spus Băsescu.

Preşedintele a explicat că cheltuielile nu se pot încadra doar într-un procent de 33%, cât mai rămâne. Într-o astfel de situaţie cheltuielile duc la deficit bugetar, care ar ajunge la 9,1% din PIB. Acest lucru însemnă că statul român trebuia să împrumute 11,7 miliarde de euro pentru a-şi acoperi cheltuielile de funcţionare.

De luni, puşcărie cu program redus

"Decizia a fost sa începem restructurarea propriilor noastre cheltuieli, unde avem exagerari, reducere 25% a cheltuielilor cu salariaţii bugetari şi 15% pensii. Acest lucru ne permite un deficit de 6%. [...] Acest lucru înseamnă 8,8 mld deficit prin reducerea în cele 2 capitole mari. Acest deficit implică împrumuturi de pe piaţa liberă, în afară de bani pe care îi primim de la UE şi FMI. Trebuie să împrumutăm circa 4 mld de pe piaţa liberă. Este mult", a mai spus Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite