Băsescu, şi cu dreapta, şi cu stânga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ar reface o guvernare a Alianţei D.A., dar nu exclude un Executiv de uniune naţională. Guvern PNL-PD-PLD, cu premier democrat, şi un executiv de uniune naţională sunt variantele

Preşedintele ar reface o guvernare a Alianţei D.A., dar nu exclude un Executiv de uniune naţională.

Guvern PNL-PD-PLD, cu premier democrat, şi un executiv de uniune naţională sunt variantele de lucru ale preşedintelui, pe care Traian Băsescu le-a făcut publice, joi seara, la postul naţional de televiziune şi apoi ieri la cel de radio. Şeful statului le-a sugerat liberalilor că pot rămâne la putere dacă scapă de Tăriceanu.

Preşedintele a anunţat, la TVR, că în cazul în care moţiunea iniţiată de PSD va fi adoptată de parlament, va încerca formarea unui guvern PD-PNL-PLD, cu un premier democrat. "Eu, dacă va cădea acest guvern, voi încerca să refac dreapta, adică PNL, PD, PLD; şi poate, cu ocazia asta, PNL şi PLD îşi reanalizează poziţiile unul faţă de celălalt.

În jurul acestui nucleu se poate face un guvern susţinut transparent în parlament", a spus şeful statului. El a accentuat că nu îl va mai desemna premier pe Tăriceanu şi că va opta pentru un şef de guvern de la PD. Băsescu a mai spus că PSD nu va intra la guvernare alături de democraţi.

"Dacă moţiunea trece, nimeni nu trebuie să spere, sau să gândească, sau să facă socoteli că eu voi face tipul de angjamente pe care le-a făcut Tăriceanu cu Hrebenciuc, cu Iliescu sau cu Geoană", a menţionat preşedintele. Ieri, Traian Băsescu a avansat al doilea scenariu - cel al organizării unui guvern de uniune naţională dacă un cabinet PLD-PD-PNL nu va fi acceptat de Legislativ.

"Dacă această variantă va fi respinsă de parlament, va trebui să analizez, să discut cu partidele dacă este o soluţie realizarea unui guvern de uniune naţională, nu neapărat cu toate partidele incluse, şi chiar cu partide care cred eu nu este momentul să fie aduse la guvernare, mă refer la PSD", a spus şeful statului, la postul public de radio.

Călin Tăriceanu:
"Băsescu vrea să se bage-n seamă"

Premierul Tăriceanu a declarat că preşedintele Traian Băsescu "vrea să se bage-n seamă". Tăriceanu a adăugat că, până când se votează moţiunea, preşedintele nu are niciun rol în această privinţă. "A vrut să arate poporului că are şi el un rost", a mai declarat Tăriceanu. Vicpreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că Traian Băsescu prezintă "scenarii de science-fiction".

Mircea Geoană:
"Cărţile sunt la noi"

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că pesediştii nu au de gând să voteze un guvern care nu ia în calcul priorităţile partidului. Geoană a mai spus că şeful statului s-a antepronunţat atunci când a vorbit despre guvernarea care ar putea urma după eventuala adoptare a moţiunii. Vicepreşedintele PSD Dan Nica a afirmat şi el că social-democraţii nu vor vota niciodată un guvern PNL-PD-PLD.

Vasile Blaga:
"Soluţia e un guvern de centru-dreapta"

Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a declarat că preşedintele Traian Băsescu este consecvent în reconfirmarea poziţiei sale, pe care a avut-o din momentul constituirii Alianţei D.A., că un guvern de centru-dreapta este soluţia "bună şi utilă" pentru România. El a mai spus că Băsescu şi-a exprimat credinţa în refacerea Alianţei, după anunţarea scorului la referendum.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite