Băsescu cere înţelegere pentru preoţii-turnători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că a cerut CSAT "desecretizarea dosarelor care vizează înalţii ierarhi şi şefii cultelor", documente clasificate ca fiind de siguranţă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că a cerut CSAT "desecretizarea dosarelor care vizează înalţii ierarhi şi şefii cultelor", documente clasificate ca fiind de siguranţă naţională.
"Cea mai mare parte a dosarelor înalţilor ierarhi sunt dosare de urmărire. De asemenea - nu dau, cu certitudine, instrucţiuni, indicaţii, public, către CNSAS însă noi toţi trebuie să avem în vedere că în perioada comunistă, o perioadă de ateism, introdus în toate instituţiile statului român, ateism introdus în politica de partid şi de stat, bisericile, fie că e vorba de biserica ortodoxă, fie că e vorba de biserica greco-catolică, toate celelalte culte care au acţionat legal pe teritoriul României au trebuit să supravieţuiască. Am convingerea că CNSAS va avea în vedere şi această realitate, a celor 50 de ani de comunism", a spus Băsescu. El a susţinut însă că decizia de desecretizare a dosarelor de Securitate ale preoţilor este corectă şi "duce procesul de deconspirare până la capăt".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite