Băsescu: Vrem stabilitate. Avem Guvern, avem coaliţie, mergem înainte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în această seară, la TVR1, că importantă este stabilitatea politică şi că nu este momentul potrivit pentru schimbarea premierului. El a făcut apel la stabilitate şi a sugerat atât PDL-ului, cât şi celorlalte partide să mai lase campaniile electorale şi să se ocupe de problemele economice ale ţării.

"Cuvântul de ordine este stabilitatea. Am ieşit din recesiune, nu şi din criză. La începutul lunii viitoare România va ieşi pe piaţă pentru a se finanţa", a atras atenţia Traian Băsescu. El a explicat că începerea unor lungi discuţii legate de Guvern sau premier ar putea genera instabilitate, deci implicit costuri mai mari de finanţare.

"Vrem stabilitate. Avem Guvern, avem coliţie, mergem înainte!", a subliniat Băsescu.

El s-a declarat optimist în privinţa creşterii economice din mai multe motive. Primul motiv îl reprezintă exporturile care sunt în creştere. Realitatea a demonstrat că întărirea leului nu a afectat exporturile", a atras atenţia seful statului.

Un al doilea motiv punctat de preşedinte îl reprezintă investiţiile statului care s-au realizat în proporţie de 90%.

"Mai sunt optimist pentru că mâine se vor semna contracte pentru cinci tronsoane de autostradă", a spus Băsescu. El a adăugat că pentru alte patru procesul este blocat de cotestaţiile formultate de participanţii la licitaţii, dar că speră că instituţiile statului îşi vor face datoria rapid, iar situaţia va fi deblocată.

Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii rurale, PNDI, este încă un motiv pentru care Train Băsescu s-a mai declarat optimist.

Acordul cu FMI

"Acorul cu FMI este programul guvernului care primeşte asitenţa a trei instituţii internaţionale: FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană", a punctat preşedintele. El a subliniat că la acest acord, că spre de deosebire de acordurile precedente pe care România le-a avut cu FMI, acordul de acum nu a avut nici măcar un punct asumat de Guvern care să fi fost amânat.

Criza economică

"Obiectivul meu pentru 2012 nu mai este PDL, ci ieşirea României din criză şi o creştere economică", care a atras atenţia că mai e un an şi jumătate până la alegeri, iar prioritare în prezent sunt problemele economice. "Cred că vom avea o creştere de 2% în acest an, dacă nu se va produce o revenire a crizei în Europa", a prognozat preşedintele.

Pledoarie pentru reorganizarea administrativă

În legătură cu dorinţa de a ajunge la mai puţine regiuni în ţară şi în Capitală, Traian Băsescu a punctat că "în momentul de faţă nu se poate face tocmai descentralizarea, pentru că împărţirea este pe judeţe, deci unităţi administrative prea mici". "În momentul de faţă noi avem aşa numitele euroregiuni, nu se poate face nimic. Sunt doar pe hârtie", a spus şeful statului.

"Din motive politice nu se poate face în mod real o dezvoltare pe regiuni", a subliniat preşedintele.

În legătura de intenţiile declarate ale UDMR de a avea autonomia ţinutului secuiesc, şeful statului a explicat că "planul de reoganizare a României va fi stabilit de majorităţi, nu de minorităţi. Până la urmă discuţiile trebuie începute. Nimeni nu va putea trece o astfel de lege în forma pe care o vrea Băsescu sau Marko Bela. Împărţirea administrativă este o chestiune deinteres naţional".

"În Capitală eu nu vorbesc de desfinţarea sectoarelor, ci de desfinţarea autonomiei sectoarelor. În momentul de faţă Bucureştiul are şapte bugete, şapte primari. Aşa că fiecare e pe moşia lui. Ce nu realizează bucureştenii că nu sunt doar şapte bugete, ci şi şapte consilii", a adăugat preşedintele.

"Eu cred că trebuie să fie un singur consiliu, care să numească şase primari şi care să distribuie banii în funcţie de interesul bucureştenilor, nu în funcţie de interesele consilierilor", a spus Băsescu.

În legătură cu referendumul propus de Sorin Oprescu, Traian Băsescu consideră că "e o bătălie politică în care se vor cheltui nişte bani. Eu am provocat referendumuri, dar am avut decenta de a-l programa când erau şi alegeri", a precizat Băsescu. 

"Capitala nu e reglementată pe hotărârea Consiliului. Un referendum local nu crează o obligaţie pentru parlamentari", a adăugat preşedintele.

Statutul minorităţilor

Întrebat de adoptarea statutului minorităţilor, una din priorităţile UDMR, partener de guvernare, preşedintele a declarat: "Eu l-aş adopta azi, pentru că ştiu ce este în acest statut. Nu este nimic nou. E o colecţie din toate legile care privesc minorităţile într-un singur cod".

Modificarea constituţiei

În legătura cu proiectul său de modificare a Consituţiei, Traian Băsescu consideră că "ar fi corect ca referendumul pentru validarea Constituţiei să se desfăşoare odată cu alegerile locale, astfel încât alegerile parlamentare să se desfăşoare după noua Constituţie".

"Nu cred că parlamentarii se vor opune dorinţei exprimate de populaţie în 2009 când s-a pronunţat pentru Parlamentul unicameral", a subliniat şeful statului.

Scutul atirachetă

În ceea ce priveşte scutul antirachetă, preşedintele a precizat că el nu ia în calcul decât poziţiile exprimate de şefii de stat, iar declaraţiile făcute de şeful dumei de la Moscova le consideră irelevante.

"Singura declaraţie pe care o iau în consideraţie este părerea exprimată de preşedintele Medvedev. Preşedintelui Medvedev va trebui să-i dăm confortul că rachetele nu vizează Federaţia Rusă", a spus Băsescu. El a explicat că dacă Rusia doreşte garaţii juridice în această privinţă şi România are dreptul de a începe discuţii pe această temă legate de garanţia că nicio rachetă rusească nu ne va viza.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite