Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Băsescu: Procesul de reformă a statului este un proces obligatoriu

16 martie 2010, 21:17 |  Autor: Silvana Chiujdea | 

Cuvinte cheie: traian băsescu, proces, reformă, constituţie, negocieri, partide, cotroceni,

Traian Băsescu, preşedintele României

Traian Băsescu, preşedintele României

 

În cadrul concluziilor ce s-au desprins după această rundă de negocieri şeful statului punctat că "există ideea că trebuie respectate opţiunile românilor exprimate la Referendum", chiar dacă modalităţile sunt diferite.

Pe Aceeaşi Temă

"Nevoia reformei statului" este un alt punct comun tuturor partidele parlamentare. "Sunt dispus la un efort de mediere a punctelor de vedere" pentru a se ajunge la un numitor comun, a spus Traian Băsescu.

El s-a declarat însă intransigent în privinţa negocierii dorinţei românilor liber exprimate, "la cererea preşedintelui", la Referendum."Parlamentul unicameral şi numărul maxim de 300 de parlamentari, sunt singurele lucruri pe care nu le negociez", a subliniat Băsescu.

Şeful statului a adugat că "procesul de reformă a statului este un proces obligatoriu". "Acum cu această criză vedem ce costuri enorme şi ce eficienţă redusă are statul", a atras atenţia Traian Băsescu.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole