Băsescu: Cele două legi retrimise în Parlament veneau "în contradicţie" cu măsurile Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Ljubljana, că cele două legi retrimise marţi Parlamentului veneau "în contradicţie sau în sens invers cu măsurile luate de Guvern". 

Legile pe care le-am întors ieri la Parlament, a căror promulgare am refuzat-o, erau legi care veneau în contradicţie sau în sens invers cu măsurile luate de Guvern, de aceea le-am trimis înapoi. Şi voi continua să am această politică, pentru că asta trebuie să facem acum, să ne restabilim echilibrele macroeconomice, a declarat Băsescu, aflat la Ljubljana, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor sloveni, relatează Mediafax.

Citiţi şi:

Ponta: Retrimiterea în Parlament a legii privind TVA-ul de 5% e "o greşeală, o încăpăţânare a lui Băsescu"

Şeful statului român a adăugat că, în prezent, România a trecut de perioada dificilă.

Intrăm într-o perioadă de consolidare a stabilităţii macroeconomice şi perspectiva anului 2011, aşa cum este apreciată şi de organisemele internaţionale, va consemna reluarea creşterii economice pentru România, a afirmat Traian Băsescu.

Preşedintele român a retrimis Parlamentului, marţi, legile care prevăd reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor mici, menţionând că prima măsură ar conduce la scăderea semnificativă a încasărilor bugetare, iar cea de a doua nu este oportună şi nici recomandată şi a cerut respingerea acestora. Citiţi mai multe aici.

Vizită oficială în Slovenia

Traian Băsescu face, marţi, o vizită oficială în Slovenia. El a fost primit, la Castelul BRDO, de omologul său sloven, Danilo Turk, în cadrul unei ceremonii oficiale, cu onoruri militare. Cei doi şefi de stat au participat la convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii, potrivit sursei citate.

Liderul român va avea o întâlnire şi cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Slovenia, Pavel Gantar, şi se va deplasa la Mausoleul dedicat primului Război Mondial, unde sunt înhumate şi rămăşiţele a 80 de militari români, urmând să depună o coroană de flori, şi se va întâlni cu Zoran Jankovic, primarul oraşului Ljubljana.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite