Băsescu: Când am vorbit de 6 milioane euro pentru digul din Săuceşti m-am referit la întreaga comună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, la Dorneşti, că atunci când a vorbit despre alocarea a şase milioane de euro pentru digul de la Săuceşti s-a referit la întreaga comună, iar premierul, care anunţa alocarea a 1,8 milioane de euro, s-a referit la protejarea satului Săuceşti.

Este vorba despre un dig pe o lungime de 18 kilometri, pentru protejarea întregii comune Săuceşti, iar uinvestiţia ajunge la şase milioane de euro.

La întrebarea dacă se vor găsi bani pentru construcţia digului de la Săuceşti, Băsescu a explicat că acel ghid trebuie construit, iar banii se vor lua din alte părţi dacă nu se vor aduna.

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, în localitatea suceveană Zamostea, că pentru construcţia digului de la Săuceşti, din judeţul Bacău, se vor aloca 1,8 milioane de euro, în condiţiile în care problemele din zona respectivă "se pare" că nu au fost rezolvate, transmite Mediafax.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite