Băsescu „loveşte“ şi în sportivi: „Rentele viagere prea mari încurajează retragerea sportivilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a solicitat luni Parlamentului rediscutarea proiectul de modificare a Legii educaţiei fizice şi a sportului.

Şeful statului şi-a motivat această solicitare prin faptul că mărirea rentelor acordate sportivilor îi încurajează pe aceştia să se retragă din activitate. „Având în vedere faptul că aceste rente se acordă numai după retragerea sportivilor din activitate, precum şi faptul că indemnizaţiile acordate sportivilor, pe perioada în care sunt în activitate, sunt evident mai mici decât cuantumul rentelor, o accentuare a acestor diferenţe, în sensul creşterii sumelor alocate rentelor viagere, este în detrimentul sportivilor aflaţi în activitate, încurajându-i să se retragă. Coroborând aspectele de mai sus cu scăderea continuă din ultima perioadă a resurselor bugetare destinate sportului, observăm că este descurajată performanţa sportivă a generaţiilor viitoare, investindu-se mai mult în trecut decât în viitor“, se arată în textul reexaminării, conform realitatea.net.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite