Băsescu vrea să denunţe Pactul Ribbentrop - Molotov în parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, într‑un interviu acordat RRA, că va denunţa Pactul Ribbentrop - Molotov, într-o declaraţie în Parlamentul României, după modelul celei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, într‑un interviu acordat RRA, că va denunţa Pactul Ribbentrop - Molotov, într-o declaraţie în Parlamentul României, după modelul celei privind condamnarea comunismului.

Vorbind despre relaţiile tensionate dintre România şi Republica Moldova, şeful statului a precizat că oficialităţile române nu au obiective care îl privesc pe preşedintele Vladimir Voronin, ci pe cele 4,5 milioane de români din ţara vecină.

Preşedintele a spus că Pactul Ribbentrop - Molotov, care nu are nimic comun cu realitatea de acum, desparte familiile celor două ţări, lucru pe care îl înţeleg şi mulţi dintre politicienii europeni. La sfârşitul lui noiembrie, Filip Teodorescu, ambasadorul României la Chişinău, a declarat că Acordul semnat la Paris în 1947 prin care se stabileau frontierele celor două ţări după cel de-al Doilea Război Mondial "nu mai are valoare juridică".

Declaraţiile ambasadorului sunt "serioase şi de perspectivă", a apreciat, pe 19 decembrie, preşedintele moldovean Vladimir Voronin. El a precizat în conferinţa sa anuală de presă că România nu recunoaşte suveranitatea republicii, refuzând să semneze tratatul bilateral şi acordul privind frontierele. Recent, preşedintele moldovean a spus că din componenţa statului moldovean ar trebui să facă parte şi judeţele moldoveneşti ale României.


Ieri, ministrul de externe, Adrian Cioroianu, s-a aflat la Chişinău pentru inaugurarea secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău. Ministerul de externe al Republicii Moldova a calificat drept "inamical" gestul său de a se duce la Chişinău, fără a solicita o întrevedere cu autorităţile moldoveneşti. Autorităţile române au declarat săptămâna trecută că preferă să nu apeleze la măsuri de retorsiune similare după ce autorităţile moldoveneşti au expulzat doi diplomaţi români.

Şeful statului a declarat că, deşi îi este greu să înţeleagă politica Chişinăului, acest lucru nu schimbă politica României faţă de Republica Moldova. "Politica mea nu poate fi decât aceea de apropiere de poporul român de dincolo de Prut", a spus Băsescu (Oana Iuraşcu)

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite