Băsescu refuză PD în privinţa facilităţilor acordate berarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis, ieri, parlamentului, o iniţiativă a unui grup de parlamentari PD, prin care se acordau facilităţi fiscale unor fabrici de bere. Acum două zile, la

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis, ieri, parlamentului, o iniţiativă a unui grup de parlamentari PD, prin care se acordau facilităţi fiscale unor fabrici de bere. Acum două zile, la bilanţul DNA, Băsescu a spus că această iniţiativă arată "împletirea" dintre infractori şi oameni politici. "Iată cum se manifestă împletirea între infractori, oameni politici care nu fac nimic altceva decât legi pentru infractorism, şi nu pentru interesul public", a spus Băsescu despre legea iniţiată, printre alţii, de Petru Movilă (PD), Mircea Man (PD), Cristian Boureanu (PLD) şi Cristian Amarie (PSD). Ulterior, pe lista iniţiatorilor urma să fie trecut şi deputatul PD Alexandru Mocanu, a cărui soţie este inginer-şef la fabrica de bere din Roşiorii de Vede, una dintre întreprinderile care urmau să beneficieze de substanţiale facilităţi fiscale. De altfel, Mocanu şi deputatul PD Valeriu Tabără au fost susţinătorii cei mai fermi ai acestui proiect, la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor. De facilităţi fiscale ar fi urmat să mai beneficieze Bere Azuga şi Bere Alutus Râmnicu Vâlcea.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, legea privind facilităţile fiscale acordate unor fabrici de bere contravine Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene. Băsescu a mai amintit că România s-a angajat, în cadrul negocierilor de aderare la UE, să nu mai acorde înlesniri fiscale.

Boc: "Iniţiatorii riscă sancţiuni"

Preşedintele PD, Emil Boc, a susţinut că Biroul Permanent al acestui partid a respins "clar" această iniţiativă. El a spus că nu ştia că, ulterior, mai mulţi parlamentari PD au promovat-o în parlament. "Vom verifica şi, dacă se va dovedi că au persistat, riscă sancţiuni", a declarat Boc.

Iată cum se manifestă împletirea între infractori, oameni politici
Traian Băsescu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite