Avramescu pleacă ambasador

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat azi decretul de numire a consilierului de stat Cătălin Avramescu ca ambasador al României în Finlanda şi Estonia.

Avramescu a fost şeful Cancelariei prezidenţiale din ianuarie 2008 şi până în prezent. Între 2000 şi 2007, el a predat cursuri de filosofie la Universitatea din Helsinki.

Şeful Cancelariei prezidenţiale, Cătălin Avramescu, a primit undă verde la limită din partea Comisiilor de Politică Externă pentru funcţia de ambasador în Finlanda şi Estonia, în iunie, când a fost audiat de parlamentari.

Reprezentanţii Opoziţiei i-au cerut socoteală pentru declaraţiile sale anti-UE şi de susţinere a Ţinutului Secuiesc. Avramescu a avut o singură explicaţie: era persoană privată la vremea respectivă.

Doar un vot în plus l-a făcut pe omul susţinut de Băsescu să smulgă avizul Comisiilor reunite de Politică Externă: 16 voturi „pentru" şi 15 „împotrivă". Avizul Comisiilor era oricum consultativ, atributul numirii ambasadorilor revenind preşedintelui.

Chestionat în legătură cu declaraţiile sale referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, dreptul de a purta o armă, utilizarea de arme nucleare în războiul din Irak, abolirea Constituţiei şi lipsa de beneficii de pe urma intrării în UE, consilierul prezidenţial a susţinut că niciuna dintre afirmaţiile sale controversate nu a fost făcută de când ocupă o funcţie politică. „Multe lucruri le-am spus într-o calitate privată. De când ocup o funcţie politică, afirmaţiile au fost profesionale", a insistat Avramescu.

CV-ul lui Avramescu

În vârstă de 44 de ani, Cătălin Avramescu este doctor în Filosofie al Universităţii Bucureşti. Din 2009 este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice. Singura sa legătură cu postul de ambasador în Finlanda este aceea că a susţinut cursuri de filosofie la Universitatea din Helsinki.

Colecţia de perle

- „Noi trebuie să înţelegem că maghiarii, mai ales secuii trăiesc în ţara aia de vreo mie de ani. Aia este, din multe puncte de vedere, politiceşte vorbind, ţara lor. Ei au tot dreptul să aibă o Republică, cu steag, cu Parlament, cu legi, cu bani şi ambasadă".
- „Contrar celor spuse de politicieni, România avea alternativă la aderarea la UE. Noi suntem parte la Zona Economică Europeană, care conferă cam aceleaşi beneficii, fără o bună parte din obligaţiile aferente".
- „După ce se vor potoli ecourile Cântării Europei, noi trebuie să stăm să judecăm dacă nu cumva am fost atraşi într-o aventură politică de către un mic grup de miliardari".
- „Actuala Constituţie e imposibil de reformat. Opţiunea raţională este abolirea sa".
- „Alternanţa la guvernare a însemnat doar o pendulare între socialismul de baracă şi liberalismul de benzinărie. Dar principiile bunei guvernări nu variază o dată la patru ani. E timpul unui singur partid puternic".

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite