Baronul Oprisan ia CNA-ul la rost
0Consiliul National al Audiovizualului protesteaza public impotriva tentativelor de intimidare ale presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan. Dupa ce, in data de 7 iunie, CNA a amendat
Consiliul National al Audiovizualului protesteaza public impotriva tentativelor de intimidare ale presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan. Dupa ce, in data de 7 iunie, CNA a amendat cu 50 de milioane societatea Diplomatic TVR Pres SRL Focsani, presedintele Oprisan a gasit de cuviinta sa-i ceara socoteala, telefonic, unuia dintre inspectorii CNA, doua zile mai tarziu. "Domnul Marian Oprisan nu are nici o calitate pentru a face astfel de interventii, iar dialogul telefonic cu doamna Sanziana Bratu denota lipsa bunului-simt elementar. Consideram interventia telefonica a domnului Marian Oprisan un abuz si o inacceptabila demonstratie de putere dictatoriala", se arata in comunicatul CNA. Consiliul protesteaza si impotriva atitudinii lui Ion Martis, patronul postului respectiv "si, probabil, unul dintre slujitorii fideli ai intereselor domnului Oprisan". Acesta a plusat, amenintand-o pe Sanziana Bratu ca "in scurt timp nu va mai lucra la CNA". In finalul comunicatului oficial, presedintele Ralu Filip puncteaza: "CNA nu se lasa intimidat de autoritarismul domnului Oprisan si nici de limbajul acestuia, caracteristic mahalalei. In consecinta, CNA a decis sa monitorizeze permanent posturile de radio si de televiziune din Vrancea, potrivit atributiilor sale conferite prin lege".