Baronii PSD au lipsit de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicio organizaţie PSD, cu excepţia celor din Bucureşti şi Constanţa, nu a participat la mitingul de ieri de la Arcul de Triumf. Absenţa social-democraţilor a venit după ce mitingul a fost anunţat de preşedintele PNL, Crin Antonescu, în timp ce liderul PSD, Victor Ponta se afla la Strasbourg.

De altfel, la întoarcerea în ţară, Ponta a anunţat că PSD va participa la miting, dar a adăugat că are „reţineri" faţă de acţiunea iniţiată de liberali. Oficial, absenţa social-democraţilor a fost motivată de faptul că fiecarea organizaţie a partidului va avea propria manifestare în teritoriu. „Nu ştiu ce fac colegii de la PNL, la noi este foarte clar, astăzi vor ieşi în Bucureşti doar cei din organizaţia PSD Bucureşti, urmând ca în celelalte oraşe să iasă şi colegii noştri  din judeţele respective", a explicat, ieri, senatorul PSD Olguţa Vasilescu.

Ea a susţinut că PAD-iştii din teritoriu sunt împiedicaţi de Putere să ajungă la Bucureşti. „Timpul a fost foarte scurt ca să ne organizăm şi să aducem mai mulţi oameni în Capitală, de altfel am înţeles că sunt şi foarte mari probleme, şi că în general firmele de transportatori au refuzat să semneze contracte fiind ameninţaţi de către cei de la RAR că, dacă vor transporta  persoanele la mitingul din Bucureşti,  li se vor retrage licenţele", a explicat Olguţa Vasilescu.

Întrebată cum comentează faptul că primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat că vine la Bucureşti însoţit de mai mulţi membri ai PSD Constanţa, Olguţa Vasilescu a spus că acesta este „singurul care vine din alt judeţ".

Harta mitingurilor PSD

Unul dintre şefii de organizaţii care au preferat propriul judeţ Capitalei a fost Marian Oprişan care a organizat, ieri, un miting la Focşani. Aproape 3.000 de persoane s-au adunat ieri după-amiază în Piaţa Unirii din Focşani pentru a cere demisia Guvernului şi a lui Traian Băsescu, printre protestatari fiind preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi primarul municipiului Focşani, social-democratul Decebal Bacinschi.

La sosirea în piaţă, cei doi au fost primiţi cu aplauze de către mulţime, solicitând demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.Protestatarii poartă pancarte pe care scrie: „Jos Băsescu",  „Suntem 100.000, ne-a numărat Roberta Anastase"  şi scandează lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale. Manifestanţii au mai scandat: „Să plece dictatorul", „Vrem alegeri anticipate, nu alegeri comasate".

Şi preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a declarat că social-democraţii vor rămâne în Timişoara pentru „a întări forţele protestatare" din Piaţa Operei.  La rândul său, liderul PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, a declarat că le-a cerut social-democraţilor  să participe la manifestaţiile din localităţile lor.  Preşedintele PSD Covasn,  Horia Grama, a declarat că membrii organizaţiei judeţene nu se vor deplasa la Bucureşti, pentru că participă  la mitingul de la Sfântu Gheorghe. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite