Baronii locali, piatră de moară la gâtul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi ani şi ceva de la pierderea puterii, PSD plăteşte încă tribut imaginii de protector al propriilor baroni locali, fiind perceput de către electorat ca partidul cu cei mai mulţi şi mai

La doi ani şi ceva de la pierderea puterii, PSD plăteşte încă tribut imaginii de protector al propriilor baroni locali, fiind perceput de către electorat ca partidul cu cei mai mulţi şi mai bogaţi reprezentanţi în filialele din teritoriu. 29 la sută din repondenţii Barometrului administraţiei publice locale în România, realizat de Biroul de Cercetări Sociale, în perioada 13-19 ianuarie, situează partidul lui Mircea Geoană în topul formaţiunilor politice cu "cei mai mulţi oameni bogaţi". Pesediştii sunt secondaţi la mare distanţă de bogaţii din PNL (13%) şi PD, cu 10%. Imaginea de milionar prosper al liderului PNG, Gigi Becali, se reflectă şi asupra partidului său.

Aleşii PD au cea mai bună imagine în plan local

Deşi are puţini aleşi locali la nivel naţional, 4 la sută din repondenţi cred că în rândurile formaţiunii patronului din Pipera se regăsesc cei mai mulţi politicieni cu stare. Un scor similar este înregistrat şi de către liberal-democraţii conduşi de Theodor Stolojan. De remarcat faptul că o treime din cei chestionaţi nu au ştiut să răspundă la această întrebare. PSD conduce şi topul corupţiei la nivel local. Mai mult de 35% din cei intervievaţi au apreciat că "cei mai mulţi oameni corupţi" se regăsesc în organizaţiile locale ale PSD, 9% în cele ale PD şi 7% în cele ale PNL. La pol opus, aleşii PD conduc în topul celor mai competenţi oameni la nivel local, cu 19 la sută din opţiunile exprimate. Democraţii sunt talonaţi, cu 16 procente, de către social-democraţi, în timp ce liberalii ocupă locul trei, cu 14 la sută. De menţionat că 11 la sută din repondenţi consideră că niciunul dintre partide nu are cei mai competenţi oameni, în timp ce 28% nu au nicio părere. Numai 6 la sută din cei intervievaţi sunt de părere că PNL are oameni cinstiţi printre rândurile sale, spre comparaţie cu PD, care întruneşte un scor dublu. Aproape un sfert din subiecţii barometrului cred însă că niciuna dintre organizaţiile locale ale partidelor nu merită acest calificativ.

Localele favorizează PD şi PNG

Problemele de imagine resimţite de PSD la nivel local se resimt şi la nivelul opţiunilor de vot. 22,2% din cei intervievaţi ar vota în favoarea candidaţilor social-democraţi pentru consiliile locale. Spre comparaţie, democraţii sunt preferaţi de 28,3% din repondenţi, iar liberalii - de 17,7 la sută. PRM nu reuşeşte să întrunească decât 5,3 procente, fiind depăşit de PNG, cu 11,4 procente. Scorul electoral ar putea cunoaşte însă schimbări semnificative, dat fiind numărul mare de nehotărâţi, aproximativ 34%.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite