"Băieţii deştepţi" din energie, sponsorul nr. 1 al PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai important donator al PNL a fost, în 2006, firma Green Energy, care, potrivit unor informaţii din presă, a cumpărat energie ieftină de la Complexul Turceni, sub preţul de producţie.

Cel mai important donator al PNL a fost, în 2006, firma Green Energy, care, potrivit unor informaţii din presă, a cumpărat energie ieftină de la Complexul Turceni, sub preţul de producţie. Potrivit acestor informaţii, la firmă sunt acţionari fiul deputatului PNL Dorinel Ursărescu, copilul primarului municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, precum şi cel al unui fost general din SRI, Dumitru Bădescu. Din datele publicate în Monitorul Oficial, Green Energy a donat, în 2006, nu mai puţin de 141.994 lei noi, adică peste 40.000 de euro. Nici o altă firmă sau persoană fizică nu a donat atât de mulţi bani. Părinţii acţionarilor la Green Energy, Gheorghe Ştefan şi Dorinel Ursărescu, au donat şi ei PNL câte 12.000 de lei, respectiv 18.165 de lei.

Recent a fost audiat, în comisia parlamentară de anchetare a activităţii Ministerului Economiei, administratorul Green Energy. Potrivit datelor furnizate de acesta, citate de deputatul PSD Iulian Iancu, primul contract de furnizare de energie a fost încheiat abia în noiembrie 2005, an în care firma a avut o cifră de afaceri de 2-3 milioane de euro. În 2006, cifra de afaceri a sărit la 50 milioane de euro şi un profit de trei milioane de euro.

Tăriceanu, donaţie de 5.000 de lei

Pe lista donatorilor PNL se află majoritatea miniştrilor şi parlamentarilor acestei formaţiuni politice, inclusiv premierul Tăriceanu. Acesta a sponsorizat propriul partid cu 5.000 de lei.

Această donaţie este cu mult depăşită de cea făcută de secretarul general al PNL, Decebal Traian Remeş, în valoare de 60.000 de lei.

Interesant este şi faptul că firma Metanef apare pe lista sponsorilor şi la PNL, şi la PD, cu 20.000 şi, respectiv, 30.000 de lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite