Antonescu: Am încheiat înţelegerea cu Voiculescu pentru o majoritate parlamentară, deşi eram convins de relaţiile lui cu Securitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PC, Dan Voiculescu, şi preşedintele liberal, Crin Antonescu
Liderul PC, Dan Voiculescu, şi preşedintele liberal, Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a recunoscut vineri că ştia de suspiciunile care planau asupra acestuia lui Dan Voiculescu şi avea convingerea că a avut o relaţie cu Securitatea, dar că a încheiat înţelegerea politică cu acesta cu scopul de a forma o majoritate parlamentară, deşi ştia de suspiciunile care planau asupra acestuia şi avea convingerea că a avut o relaţie cu Securitatea.

"Eu cu domnul Voiculescu - dacă vreţi să spuneţi aşa, pentru că nu-i personal cu domnul Voiculescu, e cu PC, dar eu îmi asum, nu sunt ipocrit, rolul major pe care Dan Voiculescu îl joacă în acest partid - am încheiat o înţelegere politică, din motive politice, farte clare, cu obiective politice foarte clare şi am încheiat-o ştiind că asupra lui Dan Voiculescu planează suspiciuni cât se poate de serioase şi am avut eu însumi convingerea că Dan Voiculescu, lucrând în comerţul exterior, unde a lucrat înainte de 1989, a avut o relaţie cu Securitatea. Vreau să fac o majoritate - ăsta e scopul - cu Dan Voiculescu", a spus Antonescu într-o conferinţă de presă.

El a ţinut să precizeze că nu este nici responsabil şi nici pasionat de trecutul lui Voiculescu şi nici de problemele eventuale pe care le poate avea acesta în legătură că acuzaţiile de colaborare cu Securitatea.

"Voi duce şi voi respecta această înţelegere, voi colabora cu Partidul Conservator în întregimea sa, inclusiv cu Dan Voiculescu atâta vreme cât elementele acestei înţelegeri politice şi proiectele politice ale acestei alianţe vor fi respectate de fiecare dintre părţi", a afirmat Antonescu.

El şi-a exprimat convingerea că la începutul anilor '90 ar fi fost utilă o lege a lustraţiei care să interzică accesul în funcţii de decizie foştilor demnitari comunişti, nomenclaturii superioare de partid şi colaboratorilor şi ofiţerilor fostei Securităţi. În opinia liderului PNL, o astfel de lege ar fi împiedicat aceste categorii de persoane să participe la reorganizarea societăţii, dar lucrul acesta nu s-a reuşit.

"O majoritate a românilor a ales în trei rânduri - în 1990, 1992 şi 2000 - ca preşedinte democratic al României un lider de vârf al PCR, pe Ion Iliescu. De asemenea, o majoritate a românilor, în 2004 şi mai ales în 2009, a ales ca preşedinte al României un om ale cărui raporturi cu Securitatea nu au fost niciodată clarificate. Nici de instituţiile abilitate, nici de domnia sa însuşi. (...) Pe parcursul acestor ani oameni importanţi în PCR, oameni legaţi direct sau indirect de fosta Securitate au avut un succes extraordinar în politică, în afaceri tare de tot, în mai toate activităţile publice şi rentabile din România", a susţinut Crin Antonescu.

Liderul PNL i-a acuzat de ipocrizie pe cei care au reacţionat cu surprindere la decizia ÎCCJ în cazul Dan Voiculescu.

"Ipocrizia cu care descoperă azi unii că 'vai de mine, ce nenorocire, s-ar putea ca domnul Voiculescu să fi colaborat cu Securitatea' este caraghioasă. Nu puteai lucra în comerţul exterior înainte de 1990, nu puteai să fii şeful Serviciului Valută în Ministerul Finanţelor înainte de 1990, nu puteai să fi rezident la Anvers al Navrom sau cea mai fost domnul Băsescu înainte de 1990 fără să ai o anume relaţie, aprobare sau susţinere din partea Securităţii. Astea sunt nişte realităţi, cine vrea să le ia pe bucăţi, le ia pe bucăţi", a adăugat preşedintele PNL

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis irevocabil, joi, că liderul conservator Dan Voiculescu este fost colaborator al fostei Securităţi, cu numele conspirativ "Felix". Astfel, ICCJ confirmă decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Senatorul PC Dan Voiculescu declara că este "un verdict absolut incorect, care reflectă imensele presiuni exercitate asupra magistraţilor" şi preciza că procesul va continua la CEDO.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite