Antonescu: „Paritatea cu PSD nu se negociază“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL, Crin Antonescu, a vorbit pentru prima dată oficial despre paritatea în privinţa candidaturilor comune cu PSD. El a spus că aceasta este un principiu esențial al alianței cu social-democrații.

Social-democraţii au respins însă acest principiu, iar unul dintre argumente ar fi fost acela că PNL ar putea cere egalitatea şi la împărţirea portofoliilor din viitorul guvern.

Mai citeşte şi:

Sebastian Lăzăroiu: Alianţa PSD-ACD ar obţine scor de maxim 40%. E ca o centură de castitate

„E greu de ajuns la parităţi perfecte, dar vorbim de un principiu pe care îl împărtăşesc cei mai importanţi lideri din PSD, în frunte cu Victor Ponta, şi le mulţumesc pentru că dau dovadă de o altitudine politică", a declarat ieri preşedintele PNL, Crin Antonescu. El a adăugat că alianţa dintre PSD şi ACD este aproape de a fi constituită pe principiul parităţii.

„Suntem aproape să construim alianţa pe baza principiului parităţii, care e esenţial (...) Nu e o chestiune de negociat. Nu e mecanică. Nu e artimetică", a spus Antonescu, replicându-i în acest fel lui Ion Iliescu. Liderul de onoare al PSD a calificat paritatea drept o „gândire mecanică", necorespunzătoare realităţii. 

PNL face „sacrificii" de imagine

Crin Antonescu a explicat că principiul parităţii va trebui să se reflecte pe orice palier, inclusiv la alegerile locale. „Acest lucru înseamnă un număr egal de candidaţi comuni la Parlament. E un partaj care nu e nominal, dar e un partaj principial pentru ipoteza candidaţilor comuni la consilii judeţene, primării reşedinţă de judeţ şi sectoare, care să aibă partaj naţional paritar", a spus şeful liberalilor.

„O parte va avea candidatul la prezidenţiale, pe baza unui sondaj, şi cealaltă parte premierul, cu un Guvern constituit pe baze paritare, cu număr egal de miniştri pe ambele părţi", a mai spus Antonescu. Admiţând că aplicarea parităţii poate însemna „un sacrificiu  de natură aritmetică pentru PSD", Antonescu a afirmat că şi PNL face un sacrificiu de imagine prin alianţa cu PSD, „un partid politic cu care există o istorie îndelungă de confruntare sau chiar adversitate".

Ponta nu a auzit de paritate de la PNL

„Liberalii nu au cerut niciodată paritate. Suntem două părţi egale şi ne aşezăm la masa tratativelor ca două părţi egale", a declarat pentru „Adevărul" liderul PSD, Victor Ponta, care a refuzat să precizeze dacă social-democraţii au respins ideea parităţii.

Totuşi, liderii PSD nu sunt de acord cu solicitarea liberalilor. În ultimul Birou Permanent al partidului ei au convenit ca fiecare partid să-şi păstreze candidatul în judeţul pe care îl conduce, iar în cele 15 judeţe conduse de PDL candidatul comun va fi decis pe baza sondajelor. O regulă similară ar urma să se aplice şi în cazul primăriilor. Victor Ponta şi-a început deja turneul în filialele din Transilvania şi Moldova, unde va prezenta liderilor locali stadiul negocierilor cu liberalii.

Constituirea alianţei PSD-ACD va mai ridica un alt subiect de negociere: modalitatea de alegere a primarilor. Crin Antonescu a precizat, ieri, că ACD se pronunţă pentru scrutin în două tururi, el apreciind că această poziţie trebuie să fie asumată şi de viitoarea alianţă ACD-PSD. „Cred că această poziţie trebuie să fie şi a alianţei (cu PSD, n.r.)", a spus Antonescu. Unii social-democraţi se pronunţă pentru alegerea primarilor într-un singur tur, iar un proiect legislativ iniţiat de PDL în acest sens a fost semnat şi de mai mulţi parlamentari PSD. 

"E greu de ajuns la parităţi perfecte, dar vorbim de un principiu pe care îl împărtăşesc cei mai importanţi lideri din PSD, în frunte cu Victor Ponta."
Crin Antonescu preşedintele PNL

"Liberalii nu au cerut niciodată paritate. Suntem două părţi egale şi ne aşezăm la masa tratativelor ca două părţi egale."
Victor Ponta preşedintele PSD

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite