Andronescu: Ministerul Educaţiei va conlucra cu Biserica pentru îmbunătăţirea programei de religie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, afirmă că ministerul va conlucra cu Biserica pentru îmbunătăţirea programei de religie, astfel încât să fie pus un accent mai mare "pe ceea ce înseamnă sistemul de valori de referinţă" şi valorile morale în societate.

Ecaterina Andronescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Cluj, faptul că a discutat cu patriarhul Daniel despre colaborarea cu Ministerul Educaţiei, iar acesta a şi nominalizat membrii unei comisii care să lucreze la aceste modificări, transmite Mediafax.

"Dorinţa Ministerului Educaţiei este de a conlucra cu Biserica Ortodoxă Română, şi nu numai, pentru orele de religie, care sunt parte în trunchiul comun al curriculumului de la clasa pregătitoare până la ultima clasă de liceu. Am avut o discuţie cu patriarhul Daniel în ideea de a îmbunătăţi programa disciplinei de religie de la toate clasele, în dorinţa, acceptată şi de BOR, de a se pune un accent mai important pe ceea ce înseamnă sistemul de valori de referinţă, ceea ce înseamnă valorile morale în orice societate. PF Daniel a nominalizat membrii unei comisii, iar Ministerul Educaţiei şi-a stabilit reprezentanţii şi se lucrează la aceste modificări", a spus Andronescu.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobat 45 de manuale de religie, dintre care doar 18 aparţin cultului creştin ortodox, arăta, în 11 septembrie, Patriarhia Română, după ce Asociaţia Secular-Umanistă din România a scris că aceste cărţi ar fi un "instrument al îndoctrinării religioase".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite