Anchetă penală în cazul dispariţiei actelor din dosarul familiei Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Misterioasa dispariţie a documentelor trimise la Oficiul Naţional de Combatere şi Prevenire a Spălării Banilor de către Banca Creditanstalt, referitoare la un cont al Danei Năstase, s-a

Misterioasa dispariţie a documentelor trimise la Oficiul Naţional de Combatere şi Prevenire a Spălării Banilor de către Banca Creditanstalt, referitoare la un cont al Danei Năstase, s-a transformat în lucrare penală.
Anchetatorii au stabilit că aceste acte au dispărut de la dosarul Oficiului şi vor începe urmărirea penală "in rem", nefiind încă identificate persoanele care s-ar putea face vinovate de dispariţia actelor. Oficiul Naţional de Combatere a Spălării Banilor a sesizat săptămâna trecută Parchetul cu privire la dispariţia sau sustragerea unor documente din dosarul întocmit în urma monitorizărilor declanşate în 1999 şi casate în 2000, fără ca Parchetul să fie sesizat. Verificările declanşate în 1999 vizau traseul a 400.000 de euro ajunşi în contul Danei Năstase, bani care ar fi fost rezultatul vânzării unor bijuterii lui Alexandru Bitner de către mătuşa Tamara Cernasov. Ulterior, un procuror a mers la Oficiu pentru a declanşa investigaţii în acest caz. Urmează ca Parchetul să ceară băncii în care ar fi ajuns banii - HVB - o copie a sesizării trimise de Creditansalt în 1999 şi să stabilească ce persoane vor fi audiate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite