Anastase: Singura politică a USL este cea a obsesiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberta Anastase
Roberta Anastase

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (PDL), i-a acuzat pe "distinşii" reprezentanţi ai Opoziţiei că sunt "grav afectaţi de boala obsesiei", singura politică a USL fiind lupta cu Traian Băsescu.

"În lipsa oricărei viziuni şi în spiritul acestei politici, USL nu ştie altceva decât să reclame periodic, pe oriunde se poate, aşa zisele ilegalităţi făcute de reprezentanţii PDL în Parlament. Singura politică a USL este cea a obsesiilor", a arătat Anastase într-un comunicat. Reacţia a venit după ce grupurile parlamentare ale USL au anunţat că vor sesiza Comisia Juridică din Cameră, solicitând sancţionarea lui Anastase şi a lui Ioan Oltean pentru supunerea la vot a unor rapoarte "ilegale" în cazul CSA şi Curţii de Conturi.

"În ceea ce mă priveşte, resping categoric acuzaţiile gratuite, nefondate şi neserioase făcute la adresa mea de liderii parlamentari ai USL. Motivul acestor acuzaţii? E simplu. Pentru a-şi ascunde plecarea în masă de la votul final, nepriceperea şi deciziile greşite. Este doar vina liderilor PSD şi PNL că nu au reuşit să strângă numărul necesar de voturi respingerii discutării în plen a rapoartelor Comisiilor de Buget-Finanţe. În loc să-şi facă datoria de parlamentari responsabili şi să participe la şedinţele de plen, aleşii PSD şi PNL reclamă încălcarea Regulamentului unei şedinţe la care au refuzat să-şi exercite dreptul la vot", a mai acuzat Anastase.

În opinia preşedintelui Camerei, "USL fuge de confruntările serioase pentru a se plânge mai apoi că le-a pierdut".

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite