Amarie spunea că Adrian Năstase ar fi cumpărat o "groapă de gunoi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În septembrie 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie a închis dosarul privind modul de achiziţionare a terenului din Zambaccian de către premierul de la acea vreme, Adrian Năstase.

În septembrie 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie a închis dosarul privind modul de achiziţionare a terenului din Zambaccian de către premierul de la acea vreme, Adrian Năstase. Explicaţiile date la acel moment au fost hilare şi astăzi se dovedeşte că închiderea dosarului a fost o decizie politică. Fostul şef al PNA (astăzi DNA), Ioan Amarie, a spus în 2004 că "terenul a fost dobândit de mai multe persoane, însă nimeni nu a reuşit să facă ceva, pentru că practic era o groapă de gunoi". El mai spunea că preţul este unul "serios, ba chiar mai mare decât valoarea terenului". Preţul terenului a fost de 10.000 de dolari, iar astăzi clădirea construită are un preţ de piaţă de circa 2 milioane de euro.
În Zambaccian s-a construit un bloc cu trei etaje. Parterul aparţinea lui Ion Ion ţiriac, etajul 2 lui Sergiu Sechelariu, secretar de stat în guvernul PSD, iar cel de-al treilea familiei Năstase. Etajul 2 a fost vândut între timp de Sechelariu avocatei Marieta Anastasescu, avocata familiei, dar şi a celebrei mătuşi Tamara. Etajul 1 a fost vândut lui Andrei Năstase, fiul cel mare al preşedintelui executiv PSD. Terenul a fost vândut de către fostul deputat PDSR, Gabriel Bivolaru unei rude, care apoi l-a revândut mamei Roxanei Bichel, iar apoi terenul a ajuns la Adrian Năstase.
Grupurilede interese
Roxana Bichel apare în multe din marile tunuri imobiliare date de fostul premier. Ea a vândut cu preţuri mult subevaluate terenuri Danei Năstase. După ce Adrian Năstase a ajuns premier, a fost numită la APAPS, a ajuns în mai multe consilii de administraţie şi a fost una dintre persoanele-cheie în privatizările realizate în perioada 2001-2004. În aceste privatizări a fost implicată şi avocata Marieta Anastasescu. Adevărul a dezvăluit zilele trecute încrengătura de interese din jurul familiei Năstase. Luni, Adrian Năstase se va prezenta la audieri în acest dosar, care a fost redeschis în urmă cu două luni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite