Aleşii PDL, instruiţi de Anastase: amânarea reorganizării nu este o „înfrângere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberta Anastase
Roberta Anastase

Pentru a nu fi prinşi pe picior greşit, democrat-liberalii au fost „şcoliţi" printr-un e-mail de şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cum să „propovăduiască" reforma administrativă, după ce coaliţia a stabilit amânarea discuţiilor pentru toamnă, ca urmare a refuzului UDMR.

„Amânarea unei decizii privind reorganizarea teritorială nu este o înfrângere. Este un pas raţional şi responsabil în acest moment pentru că a devenit clar că reforma administrativă este o necesitate, iar forţele politice cu viziune din România sunt de acord. Fondul este, deci, în consens. Forma rămâne de stabilit", se arată în instructajul trimis ieri de Roberta  Anastase şi obţinut de ziarul „Adevărul".

Documentul le-a fost trimis deputaţilor şi senatorilor după ce coaliţia a decis ieri ca subiectul reorganizării să fie amânat până la toamnă. Potrivit purtătorului de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, întreaga coaliţie a fost însă de acord cu procesul de descentralizare prin transferul de atribuţii de la consiliile judeţene la primării. Totodată, în timpul verii, o comisie formată din trei reprezentanţi ai fiecărei formaţiuni din coaliţie va încerca să creioneze un proiect agreat pentru reorganizarea administrativă.

„S-a agreat să continue procesul de descentralizare a administraţiei în România. Aşa cum am continuat descentralizarea în Educaţie şi Sănătate, vom continua pe aceeaşi linie încercând să transferăm atribuţii de la consiliile judeţene către primării, încercând să întărim structurile administrative cele mai aproape de cetăţean", a arătat Voinescu. După cum nici pentru reorganizarea administrativă nu exista un proiect concret, nici în privinţa descentralizării, democrat-liberalii nu au o schiţă bine pusă la punct, Voinescu subliniind că încă nu s-a decis care va fi modalitatea legală de transfer al atribuţiilor de la consiliile judeţene către primării. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite