Alegeri parţiale : USL şi PDL la primele două bătălii parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile pentru colegiile de deputaţi din Maramureş şi Neamţ reprezintă un test pentru USL, care aruncă în luptă, pentru prima dată, candidaţi comuni pentru Camera Deputaţilor în două colegii pe care PSD le-a câştigat pe cont propriu în 2008

Miza parţialelor din 21 august: USL trebuie să confirme primul loc cu care este creditat în sondaje, iar PDL se zbate să infirme picajul din aceleaşi cercetări sociologice. În plus, în 2008, ambele colegii în care au loc alegeri anticipate au fost câştigate de reprezentanţi ai PSD.

Citeşte şi : Prezenţa la vot până la ora 14.00, la alegerile parţiale: Neamţ - 32%, Maramureş - 12%0

Candidatul USL din Neamţ, acuzat că împarte pepeni (harbuji) alegătorilor

În Maramureş, PSD a câştigat prin Cătălin Cherecheş, trecut între timp la liberali, care s-a retras din Parlament după ce a devenit primar al oraşului Baia Mare. Colegiul din Neamţ a fost câştigat de social-democratul Victor Surdu, alegerile parţiale fiind provocate de decesul acestuia. Pentru liderii Opoziţiei, păstrarea a două colegii câştigate în 2008 este un test pentru viabilitatea USL.

Pentru a-şi maximiza şansele, ambele tabere au ales drept candidaţi oameni cu notorietate pe plan local. În Maramureş, bătălia se dă între Florin Tătaru (USL), director la Direcţia Silvică Maramureş, şi Mariana Pop (PDL), şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, iar în Neamţ, între Liviu Harbuz (USL) prim-vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari şi Adrian Rădulescu (PDL) , secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite