Albă ca Zăpada vede bobul de muştar cum creşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Madame Albă ca Zăpada
Madame Albă ca Zăpada

Lansarea Albei ca Zăpada s-a consumat în această seară, într-o atmosferă austeră, într-o sală dezolantă din Casa Studenţilor, unde Mihail Neamţu şi-a primit simpatizanţii. Părintele spiritual al Albei ca Zăpada politice, Sebastian Lăzăroiu, a lipsit. De altfel, nicio personalitate nu a făcut act de prezenţă.

Singura persoană cunoscută care şi-a făcut apariţia la eveniment, în calitatea de „soldat al libertăţii" cum l-au botezat organizatorii, a fost Radu Moraru.

„Văd bobul de muştar care creşte", le-a spus Mihail Neamţu celor în jur de 100 de simpatizanţi ai proiectului său „Noua Republică", zis şi „Albă ca Zăpada".

Neamţu s-a lansat într-un discurs maraton de o jumătate de oră care a reuşit să plictisească audienţa, audienţă care primise asigurări că se va alege cu şepci, tricouri şi ceva muzică. Nimic din toate acestea. În schimb, Neamţu le-a promis celor prezenţi „o platformă civică cu ambiţii politice, adresată celor bântuiţi de interogaţii de genul <<în ce ţară vrem să trăim şi ce moştenire vrem să lăsăm >>".

„Noi suntem adevăraţii conservatori, nu cei care au moştenit doar privilegiile securităţii. Noua Republică este un legământ între cei ce-au fost, sunt şi vor fi o nouă clasă politică", a mai susţinut teologul Mihail Neamţu, în faţa unui public care părea că îşi pierduse răbdarea. Teologul a continuat: „România este o ţară minunată, care merită să fie iubită".

Radu Moraru a avut un îndemn pragmatic: „Orice ban e bun, dar nu face compromisuri cu oamenii. Fii, tată, dur!" i-a transmis el fondatorului Noii Republici. El l-a mai sfătuit să renunţe la schimbul de epistole cu Sebastian Lăzăroiu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite