Agitatie in partidele mici

UDMR a jucat pe o singura carte: statutul minoritatilor Intrarea la guvernare i-a adus UDMR daruri bogate: patru fotolii de ministri, intre care si unul de vicepremier, vreo 10 posturi de

UDMR a jucat pe o singura carte: statutul minoritatilor
Intrarea la guvernare i-a adus UDMR daruri bogate: patru fotolii de ministri, intre care si unul de vicepremier, vreo 10 posturi de secretari de stat ori sefi de agentii sau autoritati publice, mai mult de 10 prefecti si subprefecti. Se poate spune ca UDMR si-a vazut toti sacii in caruta, fiind rasplatita regeste pentru prezenta sa in patrulaterul politic ce gestioneaza tara. Dar UDMR nu putea uita ca in campania electorala folosise cu larghete tema autonomiei. Mai mult ca sigur, subiectul este drag liderilor Uniunii, dar apelul lor staruitor a avut si alte motivatii politice: existenta unor concurenti indarjiti ai UDMR care defileaza cu obstinatie sub flamuri pe care sta scris fie autonomia Tinutului Secuiesc, fie autonomia cultural-administrativa a comunitatii maghiare. Pragmatici si realisti, conducatorii UDMR stiu ca aceste deziderate nu vor primi solutiile asteptate in viitorul apropiat si ca ele se vor materializa, poate, dupa o evolutie de durata. Insa, pentru a nu da apa la moara nerabdatorilor si asprilor lor contestatari din CNMT, CNS sau UCM, liderii UDMR au promovat legea statutului minoritatilor. Fruntasii udemeristi au sperat ca adoptarea legii sa fie un simplu galop de sanatate din moment ce proiectul lor a fost insusit de Executiv. Dar statutul minoritatilor a fost respins la Senat si s-a impotmolit la Camera. Tot mai contestat, proiectul depinde de amendamentele care vor fi admise si de negocierile din Coalitie, unde PD se arata putin dispus la concesii.
Radicalii maghiari se grabesc
Daca inceputul lui 2005 i-a gasit pe radicalii maghiari debusolati ori dezamagiti de esecul proiectelor lor autonomiste, sfarsitul acestui an ii afla in plina ofensiva. O buna ocazie le-a venit de unde se asteptau mai putin, de la Cotroceni. Traian Basescu a tinut cu orice pret sa prezinte omologului sau francez, Jacques Chirac, solutia romaneasca pentru problema Kosovo. Formula basesciana le-a venit ca o manusa radicalilor secui. Organizatiile autonomiste au decis sa sufle inca o data in taciunii aproape stinsi ai autoguvernarii pe criterii etnice. CNS a facut repede un calendar al actiunilor prioritare si al tintelor ce trebuiau ochite. Pe plan intern, cea dintai a fost reluarea incercarilor de organizare a referendumurilor locale pentru autonomie. Pe plan extern - demersuri pentru a determina institutii si organisme internationale de vaza - Consiliul de Securitate al ONU, Parlamentul European - sa se implice in problema secuiasca dupa scenariul aplicat deja in Kosovo: oficializarea internationala a chestiunii, desemnarea unui moderator international cu misiunea de a aduce la masa negocierilor autoritatile centrale de la Bucuresti si pe reprezentantii secuimii. Radicalii maghiari se grabesc, convinsi ca fierul trebuie batut cat inca mai este cald. "Pentru obtinerea autonomiei Tinutului Secuiesc trebuie sa se lupte inainte de aderarea Romaniei la UE; mai tarziu sunt sanse minime pentru a castiga autonomia", rezuma unul dintre acestia, cu putin timp in urma, situatia.

Conservatorii - un partid zbuciumat
Actiunea politica a Partidului Conservator (fost Umanist) a fost puternic influentata, in ultimul an, de doua cuvinte pe care presedintele Traian Basescu le-a folosit referindu-se la injghebarea coalitiei de guvernare impreuna cu umanistii - "solutia imorala". "Personal, sunt un adept al unor anticipate imediate pentru a scapa de o solutie imorala care se numeste PUR. Este o solutie politica pe care eu am negociat-o din nevoia instalarii unui guvern, dar ea mi se pare lipsita de moralitate. Atunci am pus inainte interesul de a avea un guvern, de a lua primele masuri-semnal si care sa produca efecte in 2005", declara presedintele, intr-un interviu acordat cotidianului Adevarul in ianuarie 2005. Imediat, umanistii s-au intalnit in cateva sedinte consecutive pentru a analiza gravitatea afirmatiilor sefului statului si strategia de raspuns. In paralel cu emiterea unor puternice semnale de respingere a anticipatelor, acestia au lansat cateva sarje la adresa sefului statului, catalogandu-l, in repetate randuri, drept demagog si ipocrit. In cele din urma, PC a ramas alaturi de Alianta si UDMR. Mai mult, conservatorii au renuntat, la inceputul lui 2005, la cinci posturi de prefect, pentru ca, acum, sa revina asupra deciziei si sa-si revendice drepturile. Din interiorul arcului guvernamental, formatiunea lui Dan Voiculescu a dat, insa, destule batai de cap celorlalti parteneri. Pentru refuzul de a contribui la inlaturarea lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, fostii umanisti au primit, in vara, un ultimatum pentru a-si demonstra fidelitatea fata de Coalitie. Pe de alta parte, dialogul dintre Dan Voiculescu si Traian Basescu s-a desfasurat mai mult prin intermediul presei. Liderul conservator i-a trimis, in luna octombrie, o scrisoare personala sefului statului, in care ii cerea acestuia sa explice public ce a vrut sa spuna cand a folosit expresia "solutia imorala". Demersul sau a ramas fara raspuns de la Palatul Cotroceni. In luna mai, umanistii si-au schimbat numele, devenind Partidul Conservator. Ei au incercat sa se afilieze la grupul politic al Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, dar nu au reusit. Totusi, conservatorii au fost primiti in grupul liberalilor si democratilor din Parlamentul European. Dan Voiculescu a fost taxat de presa drept "campion al solutiilor fanteziste" dupa ce s-a oferit ca ostatic in locul ziaristilor romani rapiti in Irak sau cand a propus inlocuirea trupelor romanesti de pe teatrele de razboi cu detasamente de mercenari dupa modelul Legiunii Straine. Pe la inceputul lui 2005, Dan Voiculescu visa la o mare Internationala social-liberala, cu formatiuni politice de prin fostul spatiu sovietic, de prin America de Sud ori de prin nordul Europei. Bazele sale urmau sa fie puse chiar la Bucuresti, la o intrunire a social-liberalilor din cele patru zari. La inceputul lui 2006, Biroul Permanent al PC va analiza din nou oportunitatea iesirii de la guvernare.

C.V. Tudor a ramas cu servieta, dar fara Ciontu
In martie 2005, Corneliu Vadim Tudor lua prin surprindere lumea politica, anuntand decizia de a se retrage in planul secund al ierarhiei de partid, ale carui fraie le-a incredintat celor doi apropiati, Corneliu Ciontu si Dorel Onaca. Liderul PRM a recunoscut ca a facut aceasta miscare cedand in fata celor care socoteau ca, numai printr-o repozitionare a sa, PRM putea fi scos din izolarea politica interna si internationala in care se afla. Chibitatul de pe margine nu era insa sportul preferat al Tribunului si nici iesirea de sub luminile reflectoarelor - cea mai potrivita postura pentru el. La sfarsitul lunii mai, el l-a demis telefonic pe presedintele Corneliu Ciontu si pe vicepresedintele Anghel Stanciu. O garda pretoriana, in care s-au remarcat "amazoanele" Daniela Buruiana si Lia Olguta Vasilescu, a ocupat in forta sediul central al partidului, a dat afara functionarimea si i-a interzis accesul lui Ciontu in propriul sau birou parlamentar. Un for de conducere, grabnic convocat, a pecetluit soarta lui Ciontu si Stanciu si a oficializat reintoarcerea lui Vadim la pupitrul unic de comanda. Acesta a fost semnalul celei mai grave schisme din PRM, parasit de zece parlamentari, de sefi de filiale teritoriale, inclusiv de importanti reprezentanti ai partidului in ierarhiile administrative judetene. (Acestia aveau sa constituie, de altfel, nucleul de initiativa pentru constituirea unei noi formatiuni politice - Partidul Popular). Despartirea lui Vadim de fostii tovarasi de drum s-a facut in buna traditie a casei. "Este culmea ridicolului ca un electrician pensionar si analfabet - pe nume Cornel Ciontu, in varsta de 63 de ani, care nu stie nici o limba straina si a fost activist PCR la sectorul 5, iar daca acum ar mai fi lucrat acolo ar fi fost subalternul lui Marian Vanghelie, personaj mediocru pe care l-am instalat in locul meu, fiindca nu gasisem altul mai prost printre cei care imi duceau servieta - sa pretinda ca el va baga PPRM in Europa", a zis C.V. Tudor. Parlamentarii PRM s-au dovedit a fi unii dintre cei mai aprigi aparatori ai presedintilor celor doua Camere. Ei s-au prins cu mare pofta in hora motiunilor simple si in sarabanda amendamentelor aduse la regulamentele Camerelor, care au blocat saptamani in sir lucrarile Legislativului. La congresul al patrulea al partidului, Vadim i-a numit pe cei 30 de principali colaboratori ai sai care alcatuiesc conducerea formatiunii. Si nimeni n-a mai cracnit in front.