Agathon: Palatul Parlamentul ar trebui promovat ca Palatul lui Ceaşescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul Parlamentului ar trebui promovat în exterior sub numele de Palatul lui Ceauşescu, pentru că străinii sunt interesaţi de urmele comunismului şi cele ale fostului dictator mai mult decât orice, este de părere fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon.

"Încasările raportate de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, de peste 2 milioane de lei, şi cei peste 140.000 de turişti, din care peste 80% sunt străini, s-ar dubla în decurs de un an dacă ne-am folosi de renumele trist al dictatorului şi de legătura sa cu Palatul Parlamentului", spune, prin intermediul unui comunicat de presă, Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România.

Acesta este de părere că străinii nu vin să vadă Parlamentul României, "ci urmele comunismului şi ale dictatorului celebru în întreaga lume prin monstruozităţile sale". De asemenea, Agathon consideră că denumirea actuală a clădirii diminuează importanţa şi atractivitatea lui pentru cei care ar dori să vadă mărturia vie şi cea mai neverosimilă realizare a comunismului românesc.

Fostul ministru sublinează că, la fel ca în cazul brandului Dracula, "ne izbim de aceeaşi timiditate şi ruşine de a atrage turiştii străini din cauza unor sensibilităţi care nu-şi au însă locul pe piaţa acerbă a concurenţei din industria turismului. Oricum, agenţiile străine de turism identifică locaţia ca fiind Palatul lui Ceauşescu şi exact pe această temă reuşesc să atragă aici turiştii. Rămâne ca şi noi să promovăm obiectivul prin ceea ce îl face interesant pentru străini".

Mai mult, Agathon anunţă că a inclus Palatul lui Ceauşescu în turul Discover Dracula, pentru că "istoria monstruoasă a comunismului târziu e conectată simbolic destul de clar cu brandul Dracula, al stăpânitorului însetat de violenţă şi sânge". "Acest gen de simboluri sunt cele care îi atrag de turişti şi ar fi o lipsă de inteligenţă din partea noastră să nu le folosim ca atare", reiterează Agathon.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite