Adrian Nastase isi doreste o sala de asteptare pentru invitatii sai
0Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a declarat ca intarzierea sa de 10 minute la intalnirea cu Olli Rehn de luni a fost cauzata de unele nesincronizari administrative. El a recunoscut ca
Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a declarat ca intarzierea sa de 10 minute la intalnirea cu Olli Rehn de luni a fost cauzata de unele nesincronizari administrative. El a recunoscut ca intarzierea a provocat o situatie neplacuta. Adrian Nastase a regretat ca la Camera Deputatilor nu exista o sala de asteptare, cum avea la Guvern, pe vremea cand era premier, "o sala-tampon", unde invitatii sai sa poata sa-l astepte. Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a fost nevoit sa stea in picioare asteptandu-l pe Adrian Nastase sa vina in sala programata pentru discutii. Presedintele Camerei a mai spus ca se afla in birou cat timp a fost asteptat de Olli Rehn, dar vorbea la telefon despre programul vizitei presedintelui Parlamentului European, Josep Borrell. In ultima vreme, Adrian Nastase n-a reusit sa fie punctual la nici una dintre intalnirile programate. El a intarziat la mai multe sedinte ale Biroului Permanent, ultima, tot luni, fiind anulata din aceasta cauza. Adrian Nastase nu a venit la timp nici macar la intalnirea de ieri cu ziaristele acreditate la Camera Deputatilor, pe care le invitase pentru a le oferi martisoare. Presedintele Camerei le-a cerut reprezentantelor presei "ingaduinta" si sa nu-l mai taxeze pentru fiecare minut de intarziere. Adrian Nastase le-a oferit ziaristelor martisoare in forma de potcoava. Pentru sotie, presedintele Camerei Deputatilor a avut o perla de cultura si un buchet de flori.