Adrian Năstase: Nu la TVR, ci la PDL se gândea Băsescu atunci când vorbea despre desființare și reînființare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Adrian Năstase a publicat, pe blogul personal, o postare intitulată „PDL - ieșirea din criză", în care identifică motivele pentru care formațiunea portocalie condusă acum interimar de Emil Boc este în criză.

„Evit, de obicei, să mă pronunț asupra evoluțiilor din alte partide decât cel din care fac parte, dar cred că evenimentele ce au loc la acest moment în PDL, merită o analiză mai atentă, chiar și partizană, pentru a nu pierde din vedere, că această criză nu este cauzată de rezultatul alegerilor locale și nici de măsurile de austeritate luate de guvernele portocamii", scrie Adrian Năstase.

Criza pedeliste, consideră Adrian Năstase, este un efect al deciziilor neinspirate luate de partidul portocaliu de-a lungul timpului. Printre acestea se numără trecerea bruscă a PD de la socialism/social-democrație, la conservatorism, implantarea PLD în PD și nașterea PDL, văzută ca o soluție de validare a foștilor socialiști pe zona de dreapta a spectrului politic, dependența de Traian Băsescu, precum și transformarea PDL într-o organizație „bugetofagă".

În opinia lui Năstase, dacă Partidul Popular European nu ar fi fost atât de popular în 2005, PD „nu ar fi avut nicio problemă să se ducă în ALDE", cealaltă formațiune politică majoră, însă de stânga. Această trecere, crede Năstase, „a generat confuzie la nivelul activului de partid, dar și la nivelul unei părți a electoratului, care nu a înțeles decizia oportunistă".

În aceeași manieră a fost interpretată și încercarea de transformare a PDL în PDL, care s-a sondat, în opinia fostului premier, cu un eșec. „Tot ceea ce s-a obținut a fost o permanentă tensiune internă, ca urmare a perceperii noilor veniți ca fiind organisme extermen", scrie Năstase.

„Prin comparație, alianța dintre PSD, PNL și PC nu a plecat de la premisa acoperirii diferențelor specifice dintre partide, în ideea că acestea oricum nu contează, pentru că există un adversar comun", a explicat fostul premier.

Un alt motiv pentru care PDL este în criză, scrie Năstase, este dependența de Traian Băsescu.

„Venirea lor la putere s-a petrecut într-un moment în care relația președintelui cu electoratul era încă puternică, la fel și în perioada în care PDL a fost în Opozițue, după 2007 până în iarna lui 2008. Băsescu îi reprezenta pe ei în fața electoratului, iar ei, cei din PDL, erau tot ce le cerea președintele să fie. Când Traian Băsescu a încetat să mai aibă priză la public, PDL a fost incapabil să umple golul", scrie Năstase.

„Cei din PDL par a nu înțelege un lucru - proiectul politic numit PDL a falimentat, iar credibilitatea „gărzilor" din PDL este foarte scăzută. Cred că nu la TVR se gândea Traian Băsescu atunci când vorbea despre reînființare", concluzionează Adrian Năstase

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite