Adrian Năstase: Cazul Păsat este o capcană întinsă de Traian Băsescu propriului partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat vineri că Traian Băsescu a întins o cursă PDL prin cazul Păsat.

"Nu sunt un apărător al PDL, dar ca şi comentator politic pot spune că Traian Băsescu şi DNA au întins o cursă parlamentarilor PDL. Din câte ştiu, DNA a încheiat dosarul în cazul Păsat în urmă cu un an şi jumătate. Oare ce i-a reţinut pe procurorii DNA să trimită până acum dosarul Păsat în Parlament? Mă gândesc că le-a fost oare teamă procurorilor că ar fi fost daţi în judecată pe motiv de favorizare a infractorului? Din câte ştiu, Păsat nu este nici ministru şi nici secretar de stat, atunci de ce nu l-au trimis direct în judecată? Au vrut să facă o buclă temporală prin arestarea lui?", a declarat Adrian Năstase.

Comentând episodul arestărilor din vămi, preşedintele CN al PSD a precizat "că toată acţiunea se va limita doar la pioni". Tot el mai spune că operaţiunea din vămi este "un autodenunţ al preşedintelui Băsescu şi al guvernului PDL".

Referitor la moţiunea de cenzură care se preconizează a fi depusă la sfârşitul lunii martie, Adrian Năstase spune că totul depinde de strategia UDMR, conform Agerpres.

"În funcţie de votul UDMR la moţiune depinde normalizarea situaţiei din România. Evident că e nevoie şi de o suspendare a preşedintelui Traian Băsescu pentru a putea fi numit un guvern care să pună România pe făgaş normal. Un guvern demis, iar Traian Băsescu preşedinte nu ar face decât să prelungească starea de haos. Traian Băsescu ar numi tot un premier care să-i convină şi care să umble prin ţară prin cârciumi să adune voturi pentru o nouă majoritate", a mai spus Adrian Năstase.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite