Adrian Cioroianu, criticat de predecesori
0Foşti miniştri de externe, Petre Roman şi Adrian Năstase susţin că fie a fost nepregătit, fie şi-a arătat timiditatea Ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, este atacat de
Foşti miniştri de externe, Petre Roman şi Adrian Năstase susţin că fie a fost nepregătit, fie şi-a arătat timiditatea
Ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, este atacat de politicieni şi de presă în urma vizitei sale la Washington. "Da", "da, da, desigur", "bineînţeles" şi "vă mulţumesc foarte mult" au fost singurele cuvinte rostite de Cioroianu la scurta întâlnire cu presa a secretarului de stat american, Condoleezza Rice, înaintea întrevederii cu şeful diplomaţiei româneşti. Adrian Năstase şi Petre Roman, foşti deţinători ai portofoliului Externelor, pun prestaţia lui Cioroianu pe seama lipsei de experienţă şi a numirii în funcţie pe criterii de partid.
Transcrierea declaraţiilor Condoleezzei Rice, publicată pe site-ul Departamentului de Stat al SUA şi preluată de Mediafax, arată că Adrian Cioroianu şi-a redus intervenţia la câteva cuvinte de aprobare. Totuşi, el a întrerupt-o pe Rice de mai multe ori, exprimându-şi susţinerea faţă de ideile ei înainte ca acestea să fi fost precizate. Oficialul american i-a urat bun-venit ministrului român de externe, aflat pentru prima dată în vizită oficială la Washington, subliniind că întrevederea este o bună ocazie "de a discuta despre extraordinarul parteneriat (al celor două state) din numeroase părţi ale lumii". Adrian Cioroianu a confirmat afirmaţia Condoleezzei Rice: "Da, da, desigur". "... Inclusiv în Irak şi Afganistan", a adăugat secretarul de stat al SUA.
Ea şi-a exprimat convingerea că ministrul român va condamna alături de ea "bombardamentul de la...". Cioroianu a intervenit din nou şi a spus "Bineînţeles", Rice menţionând abia ulterior că se referă la bombardarea moscheii şiite Al-Askarya de la Samarra, Irak.
"Este un moment în care poporul irakian trebuie să fie unit împotriva inamicului său comun, deoarece acest inamic comun încearcă să dezbine poporul irakian. Ştiu că premierul a comentat pe tema importanţei procesului de reconciliere din Irak", a adăugat oficialul american. "Da", a spus, la rândul său, Adrian Cioroianu. "Ministrul (n.r. - Cioroianu) şi cu mine vom avea ocazia să discutăm pe această temă. Dar transmitem poporului irakian toate urările noastre de bine şi condoleanţe pentru ceea ce s-a întâmplat acolo. Vă mulţumesc", a încheiat Condoleezza Rice. "Vă mulţumesc foarte mult", a mai spus şi ministrul român de externe.
Pregătit să demisioneze
Reacţia presei nu a întârziat să apară, Adrian Cioroianu fiind aspru criticat pentru modul în care s-a prezentat la întrevedere.
Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, este dispus să demisioneze dacă se confirmă ceea ce s-a scris în presă în legătură cu întâlnirea sa cu secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice. Şeful diplomaţiei româneşti a declarat acest lucru într-o emisiune televizată, el calificând materialele publicate drept "o manipulare tristă".
"Sunt oameni care vor să demonstreze că Traian Băsescu a avut dreptate", a spus Adrian Cioroianu. El susţine că a discutat cu Condoleezza Rice despre importanţa parteneriatului pentru pace şi despre trupele româneşti din Afganistan.
"Nu s-a discutat despre retragere. Orice retragere se discută cu aliaţii noştri. Da că România vrea să se retragă din Irak, se transformă într-un aliat cu probleme", a precizat Cioroianu.
MAE consideră regretabilă prezentarea de o manieră inexactă şi tendenţioasă a întrevederii dintre cei doi înalţi oficiali, în condiţiile în care reuniunea a evidenţiat un dialog cald, constructiv şi prietenesc şi s-a bucurat de ecouri pozitive la nivelul cercurilor politice şi diplomatice din capitala SUA
Ministerul Afacerilor Externe,
comunicat de presă
Nu-i cunosc alte priceperi, că nu am avut nişte legături care să-mi permită să apreciez cât de bun e în alte domenii, dar cred că niciodată nu va fi un bun ministru de externe
Cezar Preda,
vicepreşedinte PD
Petre Roman: Ar fi trebuit să se pregătească
"În cadrul Ministerului de Externe există expertiza necesară pregătirii unei astfel de întâlniri. Mai întâi, o echipă de specialitate întocmeşte un memorandum în care se identifică obiectivele şi se arată la ce ne putem aştepta. Apoi, ministrul îşi pregăteşte câteva fraze pentru a şti ce să spună. Trebuie să spună lucruri clare şi simple", explică Petre Roman (foto), şef al diplomaţiei româneşti în Cabinetul Isărescu. Roman pune "stângăciile" lui Adrian Cioroianu pe seama lipsei de experienţă în materia uzanţelor diplomatice şi îl sfătuieşte ca pe viitor să se pregătească înaintea unei asemenea întrevederi. "Din păcate, se vede că portofoliul Externelor a fost o pălărie prea mare pentru el. În ultima vreme, oamenii sunt numiţi în funcţii pe criterii de partid", spune Petre Roman. El nu crede că se impune demisia actualului ministru, însă admite că situaţiile de acest gen "rămân în memoria partenerilor noştri şi pot reapărea cândva".
Adrian Năstase: S-a văzut că e timid
"Nu trebuie amestecate cele două momente. Discuţia la care ziariştii nu au participat, şi la care nu ştim ce prestaţie a avut domnul Cioroianu, şi momentul de presă, unde s-a văzut că nu a fost foarte eficient în a transmite nişte mesaje", arată Adrian Năstase (foto), ministru de externe în primul guvern postdecembrist - Cabinetul Roman. Năstase remarcă faptul că Adrian Cioroianu a lăsat-o pe Condoleezza Rice "să marcheze pe aspectele care o interesau în planul politicii americane". "Iuţeala de mână a doamnei Rice s-a văzut, ca şi timiditatea domnului Cioroianu. Înaintea momentului de presă - nu contează că a fost sau nu conferinţă de presă - ar fi trebuit să convină câteva puncte pe care să le atingă amândoi", explică Adrian Năstase. El consideră că nu se pune problema demisiei actualului ministru, dar că prin lipsa de experienţă manifestată nu şi-a făcut nici lui, şi nici nouă un serviciu.