Adrian Cioroianu: „Am fost considerat omul lui Tăriceanu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezamăgit de eliminarea din rândul eligibililor pentru Parlamentul European, fostul ministru spune că „meditează” la demisia din PNL. Adrian Cioroianu crede că singurul criteriu care a contat la redactarea listei PNL de candidaţi pentru alegerile europene a fost apartenenţa la grupul lui Crin Antonescu.

Fostul ministru de externe, care a renunţat la candidatura într-un colegiu uninominal la alegerile legislative din toamna anului trecut, a primit, din partea noii conduceri a PNL, doar locul al optulea pe lista pentru Legislativul european.

Cioroianu s-a declarat dezamăgit de ofertă şi a precizat, pentru „Adevărul”, că meditează inclusiv la posibilitatea demisiei din partid. „Încă reflectez (la demisie – n.r.). Mă gândesc şi eu, am vorbit cu foarte mulţi colegi, m-au sunat să-mi spună că au fost stupefiaţi...”, a afirmat Adrian Cioroianu.

El a precizat că nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte activitatea pe care o va desfăşura în interiorul formaţiunii şi că, deocamdată, se va dedica muncii universitare. Liberalul s-a declarat deranjat de faptul că, în şedinţa de luni a partidului, preşedintele formaţiunii a anunţat că el s-a retras de pe listă şi nu că a respins poziţia oferită.

„Am fost surpins în mod neplăcut. Îmi dau seama că, probabil, Crin Antonescu s-a gândit să-şi facă lista din propria echipă, iar pe mine m-a considerat omul lui Tăriceanu.

Mă gândesc că asta poate fi singura explicaţie, pentru că am ajuns la concluzia tristă că n-a contat deloc dosarul sau experienţa trecută”, a spus Cioroianu.

El a evitat să spună dacă noua conducere a PNL a declanşat o acţiune de înlăturare a tuturor apropiaţilor fostului preşedinte, limitându-se la a preciza că Antonescu şi Orban trebuie să-şi asume răspunderea pentru acţiunile lor.

„Crin, cred că glumeşti”

Cioroianu s-a declarat cu atât mai nemulţumit de ierarhizare listei de eurocandidaţi cu cât susţine că anunţase întregul partid că intenţionează să-şi continue activitatea la Bruxelles. „Se vede treaba că Antonescu a hotărât altfel.

În opinia mea a fost un singur criteriu (pentru alcătuirea listei – n.r.): Crin şi-a ales oameni dintre cei care l-au susţinut la Congres şi pe ceilalţi, inclusiv pe mine, i-a plasat în aripa lui Tăriceanu. Asta mă deranjează pentru că eu am crezut că sunt membru al PNL ca atare”, a întărit fostul şef al diplomaţiei româneşti.

El a relatat că a fost anunţat de preşedintele PNL, încă de duminică seara, că figurează pe poziţia a opta în rândul candiaţilor liberali pentru Bruxelles. „I-am spus «Crin, cred că glumeşti»”, a fost răspunsul către Antonescu, potrivit lui Cioroianu.

Ludovic Orban se declară neinteresat

image

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că eurocandidaţii partidului au fost ierarhizaţi pe baza analizei dosarelor depuse, a criteriilor interne şi a propunerilor făcute de Biroul Politic Central.

“Adrian Cioroianu nu este pe listă, deci nu mă interesează subiectul. Pe mine mă interesează să susţin lista noastră de candidaţi la Parlamentul European”, a spus Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite