Adjunctul Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei şi jurista direcţiei, citaţi în cazul referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adjunctul Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei, Florin Baba, şi jurista direcţiei, Laura Cusa, au fost convocaţi pentru audieri de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul privind referendumul, au declarat surse judiciare.

De asemenea, secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper, din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), s-a prezentat pentru a fi audiat marţi în cazul privind referendumul, în care sunt cercetaţi fostul ministru Victor Paul Dobre, secretarul de stat al MAI Ioan Căbulea şi şeful Direcţiei Evidenţa Populaţiei, Constantin Manoloiu.

În acest dosar, în 13 august, fostul ministru de Interne Ioan Rus (care a demisionat din funcţie în 6 august) a fost audiat ca martor.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) s-a sesizat cu privire la o comunicare suplimentară făcută de şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Constantin Manoloiu, care a fost trimisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor Curţii Constituţionale şi în care spunea că nu-şi poate asuma cifra alegătorilor, după ce informase CC că aceasta este de peste 18,2 milioane.

Procurorii îi cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliţie Constantin Manoloiu şi secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, relatează Mediafax.

Ioan Nicolae Căbulea ar fi dispus în 1 august ca şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor să întocmească actul oficial conform căruia MAI nu-şi poate "asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente". De asemenea, în 2 august, Căbulea a semnat adresa oficială către Curtea Constituţională prin care a transmis înscrisul menţionat, "care a fost întocmit din dispoziţia sa, prin încălcarea legislaţiei în materie", potrivit procurorilor.

Prin comunicarea din 2 august, chestorul Constantin Manoloiu "a urmărit să invalideze listele electorale permanente actualizate şi comunicate, privind numărul de cetăţeni cu drept de vot, încălcând cadrul legislativ aplicabil în materia referendumului care reglementează expres atribuţiile ce revin instituţiei pe care o conduce", susţin procurorii.

Parchetul instanţei supreme verifică dacă listele electorale permanente pentru referendum şi înscrisurile transmise Curţii Constituţionale conţin date nereale "de natură să atragă răspunderea penală a autorilor", preciza Ministerul Public.

Procurorii arată că această preocupare pentru a nu se stabili modul în care a întocmit lista electorală permanentă şi pentru a crea impresia că nu se poate stabili numărul exact al celor înscrişi pe lista electorală permanentă este dovedită prin probele administrate în cauză.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite