A fost cumpărat softul pentru depistarea votului multiplu de la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, marţi, că a achiziţionat softul privind depistarea votului multiplu la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, costul acestuia ajungând la 1,9 milioane de lei.

AEP a precizat, într-un comunicat de presă remis Mediafax, că în 30 iulie a finalizat procedura de achiziţie a serviciilor de arhivare electronică a listelor electorale, extragerea bazei de date textuale şi sistem de gestionare a arhivei electronice generate cu ocazia referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României".

Autoritatea Electorală Permanentă precizează că, dintre cele patru firme care au depus oferte, a fost declarată câştigătoare societatea XOR IT Systems, a cărui ofertă financiară a fost de 1.973.550 de lei, fără TVA.

Potrivit AEP, suma bugetară alocată achiziţionării softului era de 3.345.000 de lei, fără TVA: „Precizăm, totodată, că transportul listelor electorale se va realiza cu mijloace auto specializate pentru transport de valori, iar întregul proces de arhivare electronică a listelor electorale va fi supravegheat video".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite